Caută doar în titlu
Burse - Fonduri mutuale

Anunţul preţului minim din oferta de la Petrom nu a influenţat piaţa, care a crescut cu 0,2%

Bursa de la Bucureşti a crescutmarţi cu 0,25%, urmând linia burselor vest-europene, într-o piaţăcu lichiditate redusă şi unde investitorii nu au reacţionat vizibilla anunţarea preţului minim decis de Guvern pentru vânzarea a 9,84%din acţiunile OMV Petrom (SNP).

Majoritatea acţiunilor au fosttranzacţioante încă de la deschidere la preţuri uşor peste ultimelecotaţii de luni, piaţa urmând în continuare evoluţia burselorvest-europene. Totuşi, cei mai mulţi investitori au continuat săadopte poziţii de aşteptare, astfel că în piaţă au fost realizatetranzacţii cu volume reduse de titluri.

Acţiunile OMV Petrom (SNP) au fostsuspendate de la tranzacţionare înaintea deschiderii şedinţeibursiere de marţi, în aşteptarea anunţului privind preţul minim dinoferta prin care statul vrea să vândă 9,84% din titluri.Tranzacţiile au fost reluate la ora 12:58.

Revenirea acţiunilor OMV Petrom latranzacţionare a influenţat indicii bursieri în care suntanalizate, însă pentru scurt timp. Tranzacţiile cu titlurilecompaniei petroliere au fost reluate la ora 12:58, iar în doar unminute preţul acestora a urcat cu 2,23%, amplificând şi ascensiuneaindicilor bursieri.

Astfel, la ora 12:59, indicelegeneral al pieţei, BET-C, a atins punctul maxim de creştere,plasându-se cu 1% peste nivelul de la închiderea deluni.

Ulterior, la fel de repedeacţiunile OMV Petrom au trecut pe scădere uşoară, pentru câtevaminute, iar până la finalul şedinţei au fost tranzacţionate lapreţuri cu aproape 1% mai mari decât luni. Oscilaţiile au venit peun rulaj foarte redus, de 137.000 de lei. La finalul şedinţei,titlurile companiei erau cotate la 0,3821 lei, preţ în creştere cu0,24%.

Cotaţia este cu 3% peste preţulminim aprobat de Guvern în ofertă, de 0,3708 lei/acţiune, şi,totodată, cu 17% sub nivelul maxim cerut, de 0,46lei/titlu.

"Oferta de la Petrom nu amobilizat segmentul de retail autohton, care aşa subţire cum esteel are cea mai mare greutate în tranzacţiile de la BVB. Pe de oparte eforturile de marketing în această direcţie ale Guvernului şiconsorţiului de intermediere nu au fost substanţiale, iar pe dealtă parte în condiţiile dificile de piaţă preţul de referinţăstabilit de Executiv este cu numai 3% sub preţul curent de pebursă. Ceea nu constituie un stimulent puternic în special pentrusegmentul de retail", a declarat pentru MEDIAFAX şefulDepartamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR, Mihai IulianCăruntu.

Totuşi, el crede că sunt şansemari ca oferta să se încheie cu succes, deoarece preţul de ofertăeste îndeajuns de atractiv pentru investitorii instituţionalistrăini.

"Având în vedere free-float-ulredus al Petrom, oferta publică este singura ocazie pentru ca unmare investitor financiar să acumuleze o poziţie importantă pePetrom fără să urce preţul în piaţă. Între elementele cele maiconcrete de atractivitate ale Petrom sunt resursele substanţiale deţiţei şi gaze în condiţiile unui preţ al petrolului aşteptat să sesitueze la niveluri ridicate şi o îmbunătăţire substanţială aprofitabilităţii liniei de business de producţie gaze ce va creştesubstanţial în condiţiile liberalizării pieţei de gaze şielectricitate pentru consumatorii non-casnici până la sfârşitul lui2013", a explicat analistul.

Indicele BET, al celor mai lichidezece acţiuni, a încheiat ziua în scădere cu 0,31%, fiind influenţatde corecţiile de peste 1% înregistrate de titlurile BRD (BRD) şiBanca Transilvania (TLV).

Pe de altă parte, indicele BET-NG,care sintetizează evoluţia titlurilor companiilor din sectorulenergetic, a crescut cu 0,92%.

Acţiunile celor cinci SIF-uri şititlurile Fondului Proprietatea (FP) au ridicat indicele BET-FI cunumai 0,29%.

Corecţiile înregistrate deacţiunile celor două bănci au influenţat şi linia indicelui extinsal bursei, BET-XT, care sintetizează evoluţia primelor 25 deacţiuni în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi FP. Laînchidere, indicele era în scădere cu doar 0,13%.

Investitorii au tranzacţionat întotal acţiuni de 22,2 milioane lei (5,2 milioane euro), sumă cu 43%mai redusă decât rulajul şedinţei precedente, de 38,9 milioane lei(9,1 milioane euro).

Analistul BCR spune că piaţalocală este mai sensibilă decât în trecut în principal la cumreacţionează bursele mai mature din Europa la criza datoriilorsuverane din zona euro.

"Potrivit unui scenariu de bazăeste, însă, doar o chestiune de timp, de câteva luni, până când orevigorare a bioritmului pieţelor va activa ordine de cumpărareimportante pe BVB, având în vedere că preţurile actuale aleacţiunilor şi perspectivele principalelelor companii listate suntbune. Nu cred în propagarea unei viziune pesimiste generalizate pepieţele de acţiuni pe termen mediu", a afirmat Căruntu.

Cea mai mare parte a lichidităţiia continuat să fie asigurată de acţiunile Fondului Proprietatea, cucare au fost realizate operaţiuni de 14,2 milioane lei. Acestetitluri au asigurat 64% din rulajul pieţei. Cel mai recent transfercu acţiunile Fondului a fost realizat la 0,5125 lei, preţ cu 0,2%peste nivelul de luni.

"Scenariul unei crize de încredereprecum cea din 2008 este foarte greu de crezut şi atunci ajustărisuplimentare, de eventual până la 5-10%, ale cotaţiilor trebuie săfie în mod clar privite ca oportunităţi de cumpărare. Cred căvolatilitatea va continua să fie la fel de ridicată, lucru valabilde altfel şi pentru lichiditate care probabil se va menţine lanivelul de referinţă de 10 milioane euro pe şedinţă în acest an", aconchis analistul BCR.

La finalul şedinţei de laBucureşti, bursele vest-europene erau în creştere cu până la 1,1%,iar majoritatea pieţelor din Europa Centrală şi de Est avansau cumaximum 1,1%. Bursa din Slovenia era singura în scădere, cu0,7%.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.