Câteva lucruri de bază despre ştiinţele moderne ale economiei şi psihologiei
Înţelegerea modului în care oamenii se comportă efectiv - şi nu a celui în care s-ar purta dacă, de exemplu, ar avea accces la informaţii perfecte şi le-ar utiliza eficient în încercările lor de a-şi atinge scopurile, pe care ei înşişi le cunosc foarte bine - constituie subiectul unui domeniu important de specialitate din ştiinţa modernă a economiei, denumit "economie comportamentală". Teza centrală a acestui curent de cunoaştere ştiinţifică este aceea că, şi atunci când comportamentul omului nu corespunde cu principiile standard ale raţionalităţii, poate fi totuşi prevăzut - are un caracter predictibil. Şi, dacă putem înţelege ce anume determină comportamentul, atunci putem şi să-l influenţăm decisiv.[1]
Studiile de psihologie modernă şi de economie comportamentală au observat că, în anumite locuri, există percepţii sistematic eronate. În cadrul judecăţilor de valoare intervin constant subiectivisme. Iar cercetarea şi-a propus să explice ce anume determină aceste înclinaţii subiective şi percepţii eronate.
Încadrarea şi percepţiile greşite
Studiile de economie comportamentală au scos în evidenţă gradul în care percepţiile noastre sunt influenţate de fenomenul de "încadrare" - spre exemplu, de contextul în care se pune problema analizei. Un exemplu edificator în acest sens ar fi situaţiile de identificare vizuală directă a răufăcătorilor, organizate la poliţie: chiar dacă nici unul dintre suspecţii aliniaţi nu avea cum să se afle la locul faptei, martorii oculari îl vor identifica pe unul dintre ei, cu convingere, ca fiind făptaşul. În mare parte, bătălia politică se duce azi pentru încadrarea lucrurilor într-un anumit fel. Cadrele subiective pe care părţi diferite din societatea noastră apasă cu toată puterea le afectează acestora judecata.
Cadrele pot fi manipulate, ceea ce face să poată fi manipulate şi percepţiile, şi comportamentul. Aceste cadre şi percepţii se pot autoconsolida.[1]
Un set de experimente arată cât de "fragile" şi de uşor influenţabile pot fi convingerile noastre. Subiecţilor li se cere să tragă un bileţel cu un număr, dintr-o pălărie. Apoi, sunt întrebaţi ceva despre care au relativ puţine informaţii, cum ar fi numărul de nave care au trecut prin Canalul Panama pe parcursul anului trecut. Din câte se pare, răspunsul se leagă în mod sistematic de numărul aleatoriu pe care fiecare subiect l-a tras din pălărie - cei care au tras un număr mai mare răspund sistematic cu un număr mai mare.[1]
Teoria economică standard începe, aşa cum am remarcat deja, cu prezumţia că indivizii au preferinţe şi convingeri bine definite. Ei iau decizii în privinţa a cât de mult să economisească, pe baza unei evaluări atente a avantajelor pe care le-ar avea consumul de azi, comparativ cu amânarea lui pe viitor. Realitatea stă complet altfel. Atunci când angajatorii îi întreabă pe oameni cât de mult din salariu doresc să li se vireze în contul de pensie, răspunsul depinde enorm de modul în care angajatorul "încadrează" întrebarea. Dacă el spune, să zicem, că se vor deduce 10 procente din salariu şi se vor vira în contul de pensie, dacă angajatul nu alege să economisească mai mult (15 procente) sau mai puţin (5 la sută), într-o majoritate covârşitoare a cazurilor angajaţii vor alege varianta de 10 procente. Dar dacă angajatorul spune că se vor deduce 15 procente, dacă angajatul nu alege o cifră mai mică (5 la sută sau 10 la sută), varianta cu 15 procente va fi aleasă mult mai des. Dacă angajatorul pune întrebarea altfel, oferind opţiuni de 20 sau 25 la sută, aceste opţiuni - irelevante pentru majoritatea oamenilor, dat fiind că oricum n-ar alege un asemenea procentaj, în nici un caz - continuă totuşi să influenţeze alegerea angajatului.[1]
Comportamentul de acest fel n-ar trebui să ne surprindă (cel puţin nu pe cei care nu sunt economişti). Oamenii n-au de unde să ştie, de fapt, cum va arăta viaţa lor de acum peste patruzeci de ani, deci nu prea au nici pe ce să se bazeze, când decid cât de mulţi bani să economisească acum. Modelul standard al teoriei economice îi pune pe indivizi să facă alegeri în mod repetat - între salată verde şi salată de varză, să zicem, experimentând pentru a descoperi ce anume le place cu adevărat. Dar, cu excepţia cazului în care reîncarnarea chiar există, nimeni nu poate parcurge de-a lungul timpului, în mod repetat, experimentul economisirii: dacă individul economiseşte prea puţin, poate că va trăi suficient de mult încât să ajungă să regrete, dar nu poate întoarce timpul înapoi, ca să mai trăiască o dată şi să experimenteze cum ar fi dacă economiseşte mai mult; la fel, şi dacă economiseşte prea mult. Lumea din ziua de azi se deosebeşte atât de mult de cea de ieri, încât omul nu prea are ce învăţa de la părinţii săi despre economisirile pe ciclul de viaţă, iar copiii lui, nici atât.
Joseph E. Stiglitz - Preţul inegalităţii. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul, 616 pag, traducere: Smaranda Nistor. În curs de tipărire la Editura Publica, 2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
