CAPITOLUL 6
1984 A VENIT PESTE NOI
Marea enigmă pe care am prezentat-o în ultimul capitol este cum se poate ca, într-o democraţie care se bazează pe principiul votului nominal, "omul şi votul", grupul de unu la sută să fie atât de victorios în a-şi impune interesele proprii în modelarea politicilor publice. Am descris neputinţa, deziluzia şi privarea de drepturi cetăţeneşti care fac să scadă prezenţa la vot, un sistem în care succesul electoral necesită investiţii masive şi în care oamenii cu bani au făcut investiţii politice, alegându-se cu recompense imense în urma lor - adeseori mai mari decât câştigurile aduse de celelalte investiţii ale lor.
Mai există un mod prin care oamenii cu bani pot obţine ceea ce doresc de la guvernanţi: să-i convingă pe ceilalţi 99 la sută din societate că au interese comune. Pentru această strategie de nevoie de o remarcabilă iscusinţă de prestidigitator; în multe privinţe, interesele grupului de unu la sută şi cele ale restului de 99 la sută diferă enorm între ele.
Faptul că grupul de unu la sută a înregistrat un asemenea succes în modelarea percepţiei publice stă marturie pentru maleabilitatea convingerilor oamenilor. Atunci când o vedem la alţii, o numim "spălare pe creier" şi "propagandă". Ne uităm chiorâş la aceste tentative de influenţare a opiniilor publicului, pentru că ele sunt adesea văzute ca părtinitoare şi menite să manipuleze, fără să ne dăm seama că există ceva mult asemănător care se petrece şi în sânul democraţiilor. Singura diferenţă, astăzi, este că avem cunoştinţe mult mai vaste despre metodele de influenţare a percepţiilor şi credinţelor - mulţumită progreselor înregistrate de studiul aplicat al ştiinţelor sociale.
În contradicţie cu realitatea că percepţiile şi preferinţele pot fi modelate, ştiinţa economică deja consacrată prezumă că indivizii au preferinţe bine definite, precum şi aşteptări şi percepţii în totalitate raţionale. Indivizii ştiu ce vor. În această privinţă, însă, ştiinţa tradiţională a economiei se înşală. Dacă ar fi adevărat, publicitatea nu şi-ar prea avea rostul. Corporaţiile folosesc cele mai recente progrese din psihologie şi ştiinţele economiei, care ne completează cunoştinţele despre modul în care pot fi înrâurite preferinţele şi convingerile, pentru a-i determina pe oameni să le cumpere produsele. În acest capitol, vom vedea cum anume cei din grupul de unu la sută ne-au modelat credinţele despre ce este echitabil şi eficient, despre atuurile şi slăbiciunile statului şi ale pieţei, ba chiar şi despre gradul la care a ajuns inegalitatea în America zilelor de azi.
Se vede limpede că mulţi americani, dacă nu cei mai mulţi, posedă o înţelegere limitată a naturii inegalităţii din societatea noastră. Ei cred că există mai puţină inegalitate decât avem în realitate, îi subestimează efectele economice adverse, subestimează putinţa guvernanţilor de a face ceva în această privinţă şi supraestimează costurile măsurilor care s-ar putea lua. Ei nu reuşesc să înţeleagă nici măcar ceea ce fac guvernanţii - mulţi dintre cei care apreciază enorm programele finanţate de stat, cum ar fi Medicare, nu-şi dau seama că acestea fac parte din sectorul public.
Într-un studiu recent, subiecţii credeau, în medie, că o cincime din populaţia ţării deţine aproape 60 la sută din avuţie, când, de fapt, cea mai bogată cincime a Americii deţine aproximativ 85 la sută din avuţia existentă. (Interesant este că, din punctul de vedere al subiecţilor, o distribuţie ideală a avuţiei ar fi fost una în care cei mai bogaţi 20 la sută ar deţine doar cu puţin mai mult decât 30 la sută din avuţia totală. Americanii admit că o anume inegalitate este inevitabilă, dacă nu chiar şi de dorit, pentru a se putea asigura motivaţii stimulatoare; dar gradul de inegalitate din societatea americană depăşeşte cu mult acel nivel.
Americanii nu numai că percep eronat gradul de inegalitate, ci subestimează şi schimbările care s-au petrecut. Doar 42 la sută dintre ei cred că inegalitatea a crescut în ultimii zece ani, când, de fapt, creşterea a fost una tectonică. Impresiile greşite ies în evidenţă şi în ceea ce priveşte mobilitatea socială. Mai multe studii au confirmat că percepţiile relative la posibilitatea de înaintare pe scara socială sunt mult prea optimiste.
Iar americanii nu sunt singurii care se înşală în modul cum percep gradul de inegalitate. Dacă ne uităm la ţările lumii, se pare că există o corelaţie invers proporţională între tendinţele inegalităţiii şi percepţiile privind inegalitatea şi echitatea. Una din explicaţiile avansate este aceea că, atunci când inegalitatea devine atât de mare ca în Statele Unite, se observă mai greu - probabil pentru că oamenii cu venituri şi averi foarte diferite nici măcar nu se amestecă în spaţiul social.
Aceste convingeri eronate, indiferent de originea lor, exercită un efect important asupra procesului politic şi al deciziilor de politică publică.
Percepţiile au modelat dintotdeauna realitatea, iar înţelegerea modului în care credinţele evoluează a reprezentat o temă majoră de concentrare a atenţiei în istoria intelectuală. Oricât le-ar plăcea, poate, puternicilor zilei să influenţeze credinţele şi oricâtă influenţă exercită asupra lor, ei nu deţin totuşi un control complet: ideile au o viaţă a lor şi schimbările din lume - din economia noastră şi din tehnologie - au impact asupra ideilor (exact la fel cum ideile au un efect uriaş în ce priveşte alcătuirea economiei noastre). Ceea ce diferenţiază situaţia de azi este că grupul de unu la sută deţine acum mai multă cunoaştere despre metodele prin care poate înrâuri preferinţele şi credinţele, în moduri care le permit celor foarte bogaţi să-şi promoveze mai eficient cauza, şi deţine mai multe instrumente şi mai multe resurse pentru a-şi atinge scopul.
În acest capitol, voi descrie câteva demersuri de cercetare din domeniul economic şi din cel al psihologiei, care ne lărgesc orizontul de cunoaştere privind legăturile dintre percepţie şi realitate. Voi arăta în ce fel a folosit grupul de unu la sută aceste descoperiri pentru a modifica percepţiile şi a-şi atinge scopurile - pentru a face să pară că inegalitatea noastră este mai mică decât în realitate şi mai acceptabilă decât ar trebui să fie.
Joseph E. Stiglitz - Preţul inegalităţii. Cum societatea divizată din ziua de astăzi ne pune în pericol viitorul, 616 pag, traducere: Smaranda Nistor, în curs de apariţie la Editura Publica, 2013
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
