ZF 24

Helmut Duckadam, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa

Helmut Duckadam, internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa

Autor: Departamentul Corespondenţi

07.09.2012, 11:13 927

Potrivit managerului Spitalului Judeţean de Urgenţă Constanţa, Dan Căpăţână, Duckadam ar putea fi externat din spital chiar în cursul zilei de sâmbătă, intervenţia la care va fi supus acesta fiind una minoră.

Managerul SJU Constanţa a mai spus că nu se pune problema transportării acestuia la un spital din Bucureşti şi că intervenţia poate fi efectuată cu certitudine în spitalul constănţean.

"Helmuth Duckadam s-a prezentat singur la spital, joi noapte, cu o uşoară ischemie la nivelul antebraţului şi a fost internat în Secţia de Chirurgie Cardiocasculară. A fost anuţat şeful secţiei respective, dar, pentru că nu prezenta o urgenţă majoră, operaţia chirurgicală a fost amânată pentru ziua de vineri, când a fost programat pentru o intervenţie minoră la artera radială. Dacă nu apar complicaţii, el ar putea fi externat chiar în cursul zilei de sâmbătă", a declarat Dan Căpăţână corespondentului MEDIAFAX.

În 2009, fostul portar al echipei Steaua Helmut Duckadam a suferit o operaţie de înlocuire a unui vas de sânge la mâna dreaptă, la Timişoara.

Duckadam a câştigat cu Steaua Cupa Campionilor Europeni în 1986, la Sevilla, când a apărat patru penaltiuri, intrând în Cartea Recordurilor. Cu "roş-albaştrii" a mai cucerit două titluri de campion şi o Cupă a României. Are 133 de meciuri în prima ligă şi două selecţii la echipa naţională.

El are 53 de ani şi este preşedinte la Steaua Bucureşti.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO