ZF 24

BERD face prima investitie directa intr-o firma din Romania, 6 milioane euro

05.06.2009, 12:03 66

 BERD a anuntat astazi prima investitie directa intr-o firma din Romania, firma Pehart Tec primind 6 milioane de euro pentru a finanta cresterea productiei de hartie pentru servetele si batiste de unica folosinta.

 "Am investit deja 500 milioane euro in acest an, dar nu ne uitam doar la banci sau infrastructura. Am acordat imprumuturi unor banci care au dat banii mai departe in piata, dar ne-am uitat si la companiile private. Am investit in Pehart-Tec dar avem si alte companii cu care negociem astfel incat aceasta investitie nu este ultima", a declarat, in cadrul unei conferinte de presa, Claudia Pentred, directorul pe Romania al BERD. "Criteriile principale pentru selectia unei companii de catre BERD o reprezinta profitabilitatea companiei, un istoric financiar stabil si o structura de management care sa poata asigura cresterea", a completat aceasta.

Compania Pehart Tec face parte din MG-Tec Grup din Dej care mai detine alte 10 companii: Metalicplas Impex, Metalicplas-Distribution, Samus Constructii, Izo Tec, Termo Tec, Terminvest, Tecar San, Expo Auto Tec Dej, Elit Media Advertising si Castelluci.

MG-Tec Grup este o afacere de familie demarata in urma cu 15 ani de Ioan si Irina Tecar, asociatul unic al grupului fiind omul de afaceri Irina Tecar, cu o participatie de 80% in fiecare din cele 14 firme din grup.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO