Ziarul Financiar a scris în urmă cu două săptămâni un articol cutitlul "Şansa românilor de a lua credite ipotecare cu 4%dobândă".
Unul dintre cei mai experimentaţi bancheri români, MişuNegriţoiu, şeful ING Bank, a scris o opinie în ZF în aceastăsăptămână cu titlul "De ce este imposibilă o dobândă de 4% lacreditele în euro în România".
Dl. Negriţoiu argumentează că plafonarea printr-o reglementare adobânzii la un credit este contra economiei de piaţă.
Dacă piaţa cere o dobândă de 11%, intervenţia statului este odistorsiune care afectează piaţa, ceea ce se va întoarce totîmpotriva clienţilor băncilor, spune dl. Negriţoiu.
Având în vedere aprecierile d-lui Negriţoiu privind "populismul"în abordarea acestui subiect, precum şi eventualele "poticneli" îna asimila regulile economiei de piaţă, trebuie făcute clarificăripentru a exprima punctul de vedere al ZF în cea mai dezbătutăchestiune bancară a momentului.
În primul rând, Ziarul Financiar nu poate ignora un fenomen depe piaţa bancară, iar articolele pe această temă au căutat săexplice cât mai neutru şi mai corect situaţia.
Toată discuţia provocată de noua legislaţie privind contractelede credit pleacă de la gradul de transparenţă a stabilirii dobânziibancare pentru credite. Fiecare bancă a stabilit până la apariţiaOrdonanţei 50/2010 aşa cum a vrut formula de calcul a dobânzii."Dobânda este fixă", spuneau unele bănci în contracte. Dar adăugau:"Banca îşi rezervă dreptul de a schimba rata dobânzii, în funcţiede condiţiile de pe piaţa monetară. Noua rată se afişează lasediile băncii".
Juriştii băncilor ştiu foarte bine, dar nu spun. Ei erauînsărcinaţi să găsească cea mai potrivită formulă pentru ca bancasă poată modifica discreţionar dobânda. Şi au inventat fiecarediverse formulări. Era ceva ilegal? Nu, până la apariţia noiilegislaţii.
Multă vreme, băncile au beneficiat inclusiv de posibilitatea dea pune în faţa clientului abia în ultimul moment, la semnare,contractul de credit.
Astfel, până în 2008, clienţii nici nu puteau comparaformulările din contracte. Apoi, tot printr-o ordonanţă, guvernul aimpus ca băncile să publice contractele-tip pe site-urile lor.Atunci au fost posibile primele comparaţii între formulări. Şi la40 de bănci erau 40 de formulări.
Acum, noua legislaţie prevede ca în fiecare contract de creditdobânda să fie legată de un indice transparent, arbitrar. Unelebănci, care inventaseră un "indice de referinţă intern", suntnevoite să înlocuiască acest indice cu Euribor.
Asta spune Ordonanţa 50/2010. Ordonanţa nu dispune un plafon alcostului creditului, ci dispune o transparentizare a formulei decalcul. Este aceasta o plafonare printr-o reglementare a dobânziicontra regulilor economiei de piaţă?
Băncile care stabiliseră o formulă de genul "dobânda dereferinţă internă" plus o marjă de 2,5%, rezultând o dobândă de11%, spun că, dacă vor înlocui aşa-numita "dobândă de referinţăinternă" cu Euribor, rezultă o dobândă de 1% (cât este acumEuribor) plus 2,5%, deci 3,5%.
Dar dacă această decizie era aplicată acum patru ani, cândEuribor era la 6%, rezulta o dobândă de 8,5%? Atunci era înregulă?
Apoi, tot acest eşafodaj se dărâmă pentru că există bănci careau preferat încă de acum 7-8 ani, când românii abia învăţau ceînseamnă credit bancar, să lege în mod transparent rata dobânzii lacredite de Euribor.
"Rata dobânzii la credite este Euribor plus 7%", se stipuleazăîn acest tip de contracte. Foarte transparent. Din păcate, în locca aceste bănci să iasă în public şi să spună: nu ne băgaţi înaceeaşi oală, noi am făcut contracte transparente încă de când nune cerea legea, aceste bănci tac.
Niciunul dintre bancherii care au fost corecţi cu clienţii lornu iese acum în public să-şi spună poziţia şi să facă diferenţafaţă de băncile care au vrut să dea impresia clienţilor că au marjede 2,5%.
Deşi au avut de pierdut din această politică de transparenţă,pentru că băncile competitoare ofereau o "marjă" de doar 2,5%aplicată unui fals indicator de referinţă, faţă de 7% marja lor,dar aplicată la Euribor, un indicator verificabil, transparent.
Aici este cheia, chiar în competiţia pe care economia de piaţătrebuie să o asigure. Competiţia trebuie să fie cea care să reglezepiaţa, nu statul. De fapt, chiar băncile care deciseseră să aibă uncomportament transparent în stabilirea dobânzilor trebuia săreacţioneze faţă de comportamentul celorlalte bănci.
Deşi ştiu foarte bine despre ce este vorba, tac. Nu estesingurul domeniu în care se întâmplă aşa.
Anii de comunism, în care ce se vorbea era una şi ce se făceaera alta, îi determină pe mulţi români să nu vorbească, chiar dacăştiu ce este incorect şi ce nu. Deşi sunt informaţi, sunt în inimasistemului, ştiu foarte bine mecanismele, preferă să tacă dincalcul.
Îşi imaginează că dacă ei şi famiiile lor sunt excluse din joc,dacă ei beneficiază azi de dobânzi preferenţiale la credite, scapăde această situaţie. Nu scapă. Această tăcere, în sănătate, înadministraţia publică, în afaceri, ne va costa pe toţi, inclusiv peei.
Aceasta este una din marile diferenţe între România şi Occident.Abuzurile statului, ale companiilor nu pot fi oprite fără un acutsimţ civic, fără ca fiecare să simtă nevoia să vorbească, subsemnătură, despre ceea ce ştie fiecare că este incorect în sectorulsău de activitate.
Capitalismul are nevoie de democraţie, de libertatea cuvântului,de curaj, de implicare şi dezbatere liberă pentru a aducebunăstare.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
