Eveniment

Doua treimi din angajati, nemultumiti de numarul de zile de concediu

30.04.2008, 18:04 13

Peste 77% din respondentii unui studiu realizat de site-ul de recrutare eJobs considera ca cele 28 de zile legale libere de care beneficiaza anual sunt insuficiente. Mai mult decat atat, aproape jumatate dintre respondenti au declarat ca nu sunt informati ca, in calitate de salariati, au dreptul la minimum 28 de zile libere din care 21 sunt concediu de odihna. Numai 56% din participantii la poll stiu ca beneficiaza de sapte zile libere aferente sarbatorilor legale (1 si 2 ianuarie, 1 mai, 1 decembrie) si religioase (prima zi de Pasti, prima si a doua zi de Craciun). Potrivit unui studiu realizat in luna octombrie a anului trecut de compania de consultanta Mercer, salariatii romani sunt, alaturi de cei olandezi si de cei britanici, europenii cu cele mai putine zile libere, respectiv 28. Acest lucru in conditiile in care finlandezii au 44 de zile libere, urmati indeaproape de Franta si Lituania, cu 40 de zile libere. Sondajul eJobs s-a derulat in perioada 18 - 25 aprilie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO