Business Internaţional

Speculatorii atacă fără milă: după Grecia şi Italia au pus ochii şi pe Franţa, o economie de aproape 2.000 de miliarde de euro

Speculatorii atacă fără milă: după Grecia şi Italia au pus ochii şi pe Franţa, o economie de aproape 2.000 mld. euro

Autor: Alexandru Matei

15.11.2011, 17:50 2243

Randamentele titlurilor italiene şi spaniole au revenit peste pragul de sustenabilitate, iar Franţa a intrat în lumina reflectoarelor ca urmare a temerilor că criza datoriilor suverane ar putea atinge a doua cea mai mare economie din Europa, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

Breaking News: Costul împrumuturilor Italiei a trecut din nou pragul de alarmă de 7%

Presiunea care planează asupra ţărilor europene cu rating maxim creşte, investitorii pariind pe o spargere a zonei euro, în timp ce diferenţa dintre randamentele obligaţiunilor pe zece ani ale Franţei, Austriei şi Belgiei şi cele ale Germaniei (considerate cele mai sigure din Europa) a urcat până la valori nemaiîntâlnite după apariţia monedei euro.

Spania s-a împrumutat pe termen scurt la dobânzi nemaivăzute în ultimii 14 ani, o dovadă în plus că ţările europene se chinuie să îşi asigure finanţarea. Şi costul asigurării titlurilor franceze împotriva defaultului au ajuns la valori record, ceea ce dovedeşte faptul că una dintre cele mai mari economii europene a intrat pe radarul speculatorilor.

Deşi erau privite ca o supapă pentru a reduce presiunea, numirile unor tehnocraţi la conducerea noilor guverne din Grecia şi Italia nu au avut efectul aşteptat.

Randamentele titlurilor franceze pe zece ani au urcat la 3,65%, mai mult decât dublu comparativ cu dobânda obligaţiunilor germane. Titlurile italiene au ajuns la un randament de 7,04%, cele spaniole la 6,32%, cele austriece la 3,59%, iar cele belgiene la 4,87%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO