Business Internaţional

O parte din unguri îşi mută banii în străinătate de frica guvernului

Premierul ungar Viktor Orban a câştigat alegerile din primăvara anului trecut promiţând să nu adopte măsuri de austeritate care să afecteze populaţia. În schimb, a decis să suprataxeze sectorul bancar, de retail, telecom şi energie

Autor: Catalina Apostoiu

17.02.2011, 23:50 33

Bancherii din Ungaria, una dintre primele ţări foste comunistedin Europa care şi-au deschis industria serviciilor financiarecătre companiile străine, spun că oamenii sunt din ce în ce maiîngrijoraţi cu privire la acţiunile guvernului, care erodeazăîncrederea pieţei şi a mediului de afaceri chiar într-o perioadă încare Ungaria are nevoie de susţinere.

Măsuri radicale

De când a preluat puterea în luna mai, Viktor Orban, premierulde dreapta, a impus cea mai ridicată suprataxă din Europa asuprabăncilor şi a readus sub controlul statului mare parte din activelefondurilor de pensii private ca parte a promisiunii de a nu lua noimăsuri de austeritate care să afecteze populaţia.

Deşi există puţine dovezi că o redirecţionare a economiilor înafara ţării ar putea afecta băncile ungare, există semne pestegraniţe, în Austria, că banii se îndreaptă către Vest.

În oraşul austriac Andau, filiala locală a Raiffeisen Bank aredoi angajaţi care vorbesc maghiară pentru a ajuta clienţii. Deşiunii dintre aceştia sunt clienţi cu vechime, care lucrează înAustria, mulţi fac parte dintr-un nou val de clienţi.

În cazul Bank Gutmann, specializată pe private banking, numărulclienţilor maghiari a crescut anul trecut, a declarat Zoltan Baki,membru al boardului Gutmann Hungary Investment Consulting dinBudapesta.

"Oamenii mă întreabă cum ar trebui să procedeze cu banii pecare-i au", a declarat Lajos Bokros, ministru ungar de finanţe înperioada 1995-1996.

"Un număr foarte mare îşi pun economiile în bănci slovace, întimp ce băncile austriece acceptă acum chiar şi depozite înforinţi. Acesta este impactul politicilor guvernului ungar."

Nu este clar câţi unguri şi-au transferat economiile în afaraţării îngrijoraţi fiind de legea din domeniul pensiilor, care aforţat aproape 3 milioane de cetăţeni să se întoarcă la sistemul destat.

Au retras bani din bănci

Ungurii au retras din bănci o sumă netă de 261 de miliarde deforinţi (960 mil. euro) anul trecut, comparativ cu depozite nete de357 de miliarde de forinţi (1,32 mld. euro) în 2009, conformdatelor băncii centrale. În 2009, economia a scăzut cu 6,3%, iarrata şomajului a urcat la un nivel record de 11,8% în luna apriliea anului trecut.

"Avem clienţi care şi-au transferat economiile peste hotare", adeclarat Janos Docs, director al CIB Bank. Divizia din Budapesta abăncii italiene Intesa SanPaolo administrează economii de 200 mld.forinţi (740 mil. euro). "Este fără îndoială un fenomen actual şipriveşte activele deja acumulate, nu numai economiile viitoare", adeclarat Docs. Infuziile de capital ale gospodăriilor ungare înfondurile de investiţii locale s-au situat aproape la nivelul zeroîn trimestrul patru, conform asociaţiei managerilor de fonduriBamosz.

Dobânzi mai mici în afară

Cei care fac economii îşi duc banii peste graniţe, deşi rateledobânzii la depozitele în forinţi sunt mai mari decât în Austria,Slovacia şi Elveţia, potrivit lui Andor Daroczi, fund manager încadrul MKB Bank.

"Anumiţi clienţi nu mai ştiu cât de sigure sunt economiile lorîn Ungaria", a declarat Balazs Holics, director adjunct al divizieide private banking a Raiffeisen Hungary. "Nu putem vorbi de un exodmasiv al clienţilor, însă există cu siguranţă o creştere acazurilor în care oamenii sunt interesaţi de transferul activelorpeste hotare."

Ungaria modifică controversata lege media

Guvernul ungar a acceptat să modifice noua lege din domeniulmedia în urma criticilor dure formulate de Uniunea Europeană,conform cărora legea restricţionează în mod inacceptabil libertateade expresie, potrivit The Wall Street Journal. Acordul ar puteapune capăt disputelor care au aruncat o umbră asupra preluării decătre Ungaria a preşedinţiei rotative a UE la începutul anului.Guvernul îşi schimbă poziţia după săptămâni de proteste vehementedin partea oficialilor ungari. Zoltan Kovacs, secretar de stat încadrul ministerului ungar al administraţiei publice şi justiţiei, adeclarat că amendamentele propuse vor fi înaintate parlamentului îndouă săptămâni. Amendamentele includ ajustări ale prevederilorprivitoare la redactările "echilibrate", o scutire de la amenzipentru organizaţiile media cu sediul în străinătate şi o relaxare acerinţelor legate de înregistrare pentru unele canale. Kovacs aminimizat importanţa modificărilor, spunând că acestea clarificădoar intenţia iniţială a legislatorilor.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO