PIB-ul şi bursele din SUA sunt în creştere. Dar bunăstarea americanilor?
Modalităţile standard de măsurare a creşterii economice nu mai captează cum e cu adevărat viaţa oamenilor. Un nou indicator oferă o alternativă mai bună, în special pentru vizualizarea disparităţilor la nivel naţional, scriu Jacob S. Hacker, profesor de ştiinţe politice la Yale University, şi Jonathan D. Cohen, de la American Academy of Arts and Sciences, într-un eseu publicat de The Wall Street Journal.
În pofida temerilor de recesiune, economia americană e puternică, iar indicatorul bursier Dow Jones Industrial Average atinge maxime record. Sondajele de opinie spun însă o poveste diferită. Deşi estimările publicului privitor la economiei se îmbunătăţesc uşor, acestea arată în continuare o nemulţumire profundă.
Problema este că cele mai cunoscute instrumente de măsurare a economiei nu se concentrează pe viaţa americanilor. PIB-ul şi Dow-ul sunt în centrul discuţiilor, însă acestea nu oferă o perspectivă suficientă a bunăstării americanilor. Nu a venit vremea să se renunţe la aceste instrumente, însă legislatorii, jurnaliştii şi liderii de business trebuie să-şi lărgească gama de instrumente pe care le folosesc pentru a evalua soliditatea economică a ţării, scriu cei doi.
În ultimii trei ani, aceştia au fost implicaţi într-un proiect împreună cu American Academy of Arts and Sciences pentru a extinde ce este măsurat şi gestionat. Compusă din experţi dintr-o gamă largă de domenii şi cu poziţii politice diverse, Commission on Reimagining Our Economy (CORE) are un obiectiv major: de a reorienta centrul atenţiei dinspre cum o duce economia către cum o duc americanii.
Membrii comisiei au vorbit cu sute de americani din aproape toate colţurile ţării. În mod repetat, aceştia au arătat că economia nu prosperă, indiferent de ceea ce indică cifrele.
Ca reacţie la această situaţie, comisia a creat un nou indicator: CORE Score, un instrument de măsurare a bunăstării. Creşterea economică este importantă, vitală chiar, pentru a face posibil un viitor mai bun. Dar este important de ştiut cine beneficiază de pe urma acestei creşteri şi viaţa cui e îmbunătăţită.
Este important de asemenea de ştiut ce locuri beneficiază de pe urma creşterii. Harta americană a devenit atât de împărţită între comunităţile bogate şi cele sărace, că este necesară o analiză mai aprofundată. În acest scop, Score face posibilă identificarea de diferenţe în interiorul regiunilor după rasă, vârstă, educaţie, venituri şi sex.
Indicatorul este format din patru elemente centrale: securitatea economică, oportunitatea economică, sănătatea şi vocea politică.
Comparativ cu PIB-ul şi Dow-ul, datele iniţiale aduse de noul instrument înfăţişează o imagine foarte diferită cu privire la cât de bine o duce ţara. La nivel naţional, se constată o îmbunătăţire infimă a bunăstării americane din momentul începerii colectării datelor în 2005. Aceasta ajută la a explica de ce atât de mulţi americani sunt nemulţumiţi de o economie care pare puternică după măsurătorile tradiţionale.