Business Internaţional

Membrii noului guvern grec au depus jurământul. Evangelos Venizelos rămâne ministru de Finanţe al Greciei

Membrii noului guvern grec au depus jurământul. Evangelos Venizelos rămâne ministru de Finanţe al Greciei

Lucas Papademos, noul premier al Greciei (Foto: AFP)

Autor: Mihai Draghici - Mediafax

11.11.2011, 16:30 257

Membrii noului Guvern grec, condus de Lucas Papademos, au depus jurământul, informează AFP.

Ceremonia de învestitură a noului Cabinet, condus de Lucas Papademos, s-a încheiat în urmă cu puţin timp, la reşedinţa oficială a preşedintelui ţării.

Evangelos Venizelos va rămâne ministru de Finanţe al Greciei în cadrul noului Guvern de coaliţie, iar fostul comisar european Stavros Dimas va fi ministru de Externe.

Venizelos, în vârstă de 54 de ani, a ajucat un rol important în ultimele luni pentru gestionarea crizei politice din Grecia. Stavros Dimas, în vârstă de 70 de ani, este vicepreşedintele partidului Noua Democraţie.

Extrema-dreaptă va fi reprezentată în noul guvern grec de coaliţie pentru prima dată după 1974, atunci când a fost înlăturat regimul dictatorial militar.

Makis Voridis va fi noul ministru al Transporturilor, iar Adonis Georgiadis, secretar de Stat pentru Dezvoltare.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO