Business Internaţional

​Berlusconi, omul negru pentru pieţe: Rezultatul indecis al alegerilor din Italia a speriat investitorii şi a adus scăderi puternice pe burse

​Berlusconi, omul negru pentru pieţe: Rezultatul...

Autor: Andrei Chirileasa

26.02.2013, 10:51 1005

Revenire spectaculoasă a fostului premier italian Silvio Berlusconi în alegerile parlamentare a complicat foarte mult situaţia politică din Italia, stârnind îngrijorări în rândul investitorilor că programele de austeritate şi rigoarea bugetară implementate de premierul demisionar Mario Monti vor fi abandonate, ceea ce ar aduce o nouă criză în Italia şi în zona euro.

Bursele europene au deschis cu scăderi puternice, cuprinse între 1,5% şi 3%, iar bursa italiana s-a prăbuşit 4,6% în deschidere. Ieri, bursele americane au pierdut peste 1,5%, una dintre cele mai mari scăderi din acest an, tot din cauza Italiei.

Iniţial, sondajele dădeau drept câştigător al alegerilor coaliţia de stânga condusă de Pier Luigi Bersani, iar pe parcursul zilei de ieri investitorii de pe bursele europene au fost optimişti, acestea înregistrând creşteri semnificative. Numărătoarea voturilor a arătat însă că situaţia este mult mai strânsă decât se credea iniţial. Astfel, deşi a câştigat Camera Deputaţilor, la Senat coaliţia lui Bersani este la egalitate cu coaliţia de centru drepata a lui Silvio Berlusconi, ceea ce înseamnă că nimeni nu-şi poate adjudeca victoria şi, implicit, nimeni nu va putea forma Guvernul.

În aceste condiţii, alegerile s-ar putea repeta, ceea ce ar arunca Italia în instanbilitate politică şi economică. Situaţia este oarecum similară cu cea din Grecia din urmă cu un an, însă atunci miza era ieşirea Greciei din zona euro. În acest moment, nu există acest pericol în Italia, dar investitorii se tem că dacă Berlusconi va reveni la putere, atunci reformele din ultimii doi ani vor fi abandonate, iar Italia va ajunge din nou pe marginea prăpastiei şi va pune în pericol stabilitatea zonei euro.

Fostul premier Mario Monti, cel care a condus Italia în ultimii doi ani şi a luat măsuri de austeritate nepopulare, nu a mai reuşit să adune decât 10% din voturi. Monti, fost consilier al băncii de investiţii americane Goldman Sachs, a beneficiat de sprijinul şi încrederea investitorilor, ceea ce a dus la scăderea costurilor de împrumut ale Italiei şi la revenirea bursei italiene, susţinând şi creşterea pieţelor europene spre noi maxime.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO