Bănci și Asigurări

ZF Live. Anca Nuţiu, director executiv retail BRD: Clientul, pe toată durata de viaţă a creditului, poate să vină în orice moment şi să ceară schimbarea graficului de rambursare, să treacă de la rate egale la rate descrescătoare

Autor: Mircea Nica

19.06.2023, 20:00 7194

„Toată lumea se sperie de costuri pentru că am rămas încă în paradigma aceea în care ai deschis uşa la bancă şi ţi se ia un comision.“

Schimbarea graficului de rambursare, trecerea de la rate egale la rate descrescătoare se pot face în orice moment gratuit, pe toată durata de viaţă a creditului, însă lumea încă este prinsă în paradigma în care se percepe comision pentru orice acţiune, a explicat Anca Nuţiu în cadrul unei ediţii a emisiunii ZF Live.

„Clientul, pe toată durata de viaţă a creditului, poate să vină în orice moment şi să ceară schimbarea graficului, să treacă de la rate egale la rate descrescătoare. Toată lumea se sperie de costuri. Am rămas în paradigma aceea în care ai deschis uşa la bancă şi ţi se ia un comision. Această operaţiune este gratuită pentru client. Dacă rata îi creşte trebuie să facem o analiză să vedem dacă se încadrează, dar are această libertate”, a spus Anca Nuţiu.

Pe de altă parte, directorul executiv pe retail al BRD a mai adăugat că în cazul ratelor lunare descrescătoare sunt câteva elemente important care trebuie luate în considerare precum faptul că în fiecare lună rata este diferită, iar prima rată este cu 30% mai mare, ceea ce înseamnă că acea primă rată mai mare va fi luată în considerare pentru stabilirea gradului de îndatorare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO