Caută doar în titlu
Bănci și Asigurări

Adrian Vasilescu, BNR: Un timp în care frica de inflaţie face un pas înapoi

Samuelson, în America începutului anilor 1960 – pe când îi dădea sfaturi în materie de economie preşedintelui Kennedy – scria că îi este frică de inflaţie dar că, mai cu seamă, îi este frică de...frica de inflaţie. Şi motiva: pentru că frica de inflaţie este cel mai periculos agent inflaţionist. Iar economia, în vremuri în care inflaţia creşte, nu are cum să se simtă bine.

De la 1 noiembrie 1990 – de când am început să măsurăm cu rigoare matematică mişcările preţurilor – şi până în anul curent, timp în care inflaţia ne-a fost cel mai dur profesor la şcoala economiei de piaţă, am trecut şi noi prin multe împrejurări în care ne-am lovit de adevărul semnalat de celebrul economist american. O lecţie, în acest sens, ne-a fost şi presiunea ciclului inflaţionist lung, ce  debutase la 1 octombrie 2017, şi de ale cărei şocuri am scăpat abia în octombrie 2019.

Cine a suportat răzvrătirea preţurilor? Societatea, în ansamblu! După ce, începând din ianuarie 2017, intrasem într-o etapă cu inflaţie normală, această normalitate a fost spulberată în octombrie 2017. Ne-a întors din drum intervenţia pe preţurile la energie electrică, termică şi la gaze naturale şi ne-am trezit dintr-o dată cu un cumul de factori inflaţionişti.

Banca Naţională şi-a scos atunci la atac toate armele, pentru că nu a acceptat să recurgă la ceea ce cărţile cereau - o creştere a ratei dobânzii de politică monetară peste rata inflaţiei. Strategia BNR, bazată pe dobânda real-negativă,  a reuşit să nu sufoce creşterea economică, să evite o explozie a  ratelor la credite şi, în plus, să nu singularizeze România într-o zonă în care ţările din jur mizau pe dobânzi de politică monetară mici.

Inflaţia a fost calmată în octombrie 2019. De la cea mai mare inflaţie din UE, pe care am dus-o în spate aproape doi ani, am reuşit şi să intrăm între ţările cu creşteri moderate de preţuri. Iar recent, cum am văzut în comunicatul din această săptămână al Statisticii, cu o rată pe 12 luni a inflaţiei de numai 2, 5 la sută, ne-am plasat şi în interiorul coridorului de ţintire. Fireşte, ne-am dori ca inflaţia să coboare în continuare, dar nu mai jos de 2 la sută, acel optim unanim acceptat, pentru că s-ar goli pieţele de mărfuri.

Acum, cu rate în jur de 2,5 la sută, ocupăm o poziţie bună în tabloul european al inflaţiei. Frica de inflaţie poate fi deja conjugată la timpul trecut. Dar calmarea preţurilor e pândită încă de multe riscuri. Deficitul bugetar, care a urcat până la 9 la sută, impune măsuri grabnice de redresare într-un timp optim. La fel şi deficitul balanţei comerciale, care atât timp cât importurile depăşesc copios exporturile, rămâne un pericol constant.

Acest deficit, al balanţei comerciale, are multe cauze, unele fiind greu de învins. Dar una dintre cauze, şi anume surclasarea exporturilor de produse agroalimentare de către importuri, în cazul României, este de neadmis. Cum de acceptăm, cu inima împăcată, persistenţa deficitului balanţei agricole într-o ţară cu pământul cel mai bun din Europa este de neînţeles?!?... Şi, în plus, cum de acceptăm aşa ceva într-o ţară cu tradiţia noastră în cultivarea pământului şi în industria alimentară?!?... Azi, mai ştiu că în perioada interbelică, în patiseriile din Paris, apăreau în vitrine anunţuri cu „Avem făină din România” doar străinii care şi-au cumpărat ferme agricole în ţara noastră.

Să exportăm grâu nu-i cea mai bună soluţie. Alta ar fi să facem o făină bună şi s-o exportăm în Franţa. Dar o şi mai mare eficienţă am obţine dacă am exporta produse alimentare rafinate, dintre cele mai performante, ca rezultat al dezvoltării unei mari industrii alimentare. Lângă un imbold de a reporni, la nivelul ţării, o competiţie care să revigoreze producţia alimentară în gospodăriile săteşti, să-i stimuleze pe ţărani, atâţia câţi mai sunt, să facă producţie casnică, să facă produse de calitate superioară, în condiţii de maximă curăţenie, cu avize sanitare. Dar ca să ajungem aici ar fi nevoie de companii care să intre în astfel de afaceri cu capital şi cu servicii ajutătoare. Şi,  mai ales, cu idei, pentru că ţăranii noştri nu mai ştiu ce au ştiut cândva. Iar în acest domeniu, extrem de sensibil, nu de intervenţia statului e nevoie, ci de inţiativă privată. E nevoie de firme care să angajeze personal performant, specializat în domenii dintre cele mai diverse, capabil să facă educaţie economică şi sanitară, să-i înveţe pe ţărani cum să-şi diversifice activităţile, să câştige mai mult şi să-şi schimbe astfel viaţa, să schimbe viaţa satelor noastre, realitatea ţării.

În acest timp care a sărit din matca normalităţii, când criza sănătăţii publice a antrenat şi o criză economică, lumea toată caută soluţii pentru schimbări profunde. Astfel de căutări se fac simţite şi la noi, în toate sectoarele, şi cu deosebire în cel al revoluţiei digitale, dar nu la nivelul cerinţelor noastre şi al posibilităţilor noastre. Dacă comerţul, bunăoară, s-a adaptat foarte repede rigorilor revoluţiei digitale, în multe alte domenii mişcările sunt extrem de lente. Or, timpul de aşteptare deja a expirat!

 
 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.