Cunoscutul jurnalist - specializat în relaţii internaţionale - şi producător TV francez Antoine Vitkine (cu cel mai recent succesreprezentat de un documentar despre Muammar Gaddafi, care descriecei 42 de ani de putere ai conducătorului libian şi legăturile salecu somităţi politice internaţionale) a fost tradus în România cubest-sellerul Mein Kampf, istoria unei cărţi, de cătrescriitoarea şi directoarea editurii Vremea, Silvia Colfescu (caresemnează şi prezentarea grafică a colecţiei). De ce mai suscită oastfel de carte interes? Politologii ar spune că datorită creşteriiunor generaţii care nu mai ştiu nimic despre al doilea războimondial, dar şi din cauza tensiunilor globale între capitalismulultraliberal american şi islamismul radical. Dacă "biblia nazistă"în sine este, evident - şi din fericire - depăşită înconsideraţiile politice, precum şi în paranoia sa rasistă, totuşielementele biografice rămân utile istoricilor, iar modul în care afost realizată propaganda încă suscită curiozitate (prin modul de amanipula, de a stârni convingere ideologică şi transă emoţională,prin retorică, sensul imaginii şi alte "reţete" aplicate încontinuare de media zilelor noastre).
Că Hitler îşi declara, în 1925, meseria de ... scriitor(lăudându-se: "am darul de a şti să reduc toate problemele laesenţial") pare desigur un lucru necuviincios, dar volumul acestuiautodidact (numit iniţial Patru ani şi jumătate de luptăîmpotriva minciunilor, prostiei şi laşităţii - titlul concis deMein Kampf fiind dat ulterior de editorul Max Amann) a fostvândut în zeci de milioane de exemplare - şi acest lucru acontinuat mai ales după 1945, când se ştia deja ce crime asusţinut. Antoine Vitkine analizează nu numai contextul istoric încare a apărut, dar şi faţetele stilului - marcat de digresiuni şisuflul violenţei, un "amestec ciudat de pledoarie pro domo, deprofeţii, de obsesii şi de pretenţii ştiinţifice". Iată în ce modîncepe jurnalistul francez trasarea unui portret: "Autorul cărţiiMein Kampf nu e nici un intelectual, nici un om obişnuit cuscrisul, nici măcar un om cu o diplomă oarecare. Şcoala a părăsit-odevreme, cu note mediocre. Dispreţuieşte intelectualii şi ştiinţapredată în facultăţi. Totuşi, lumea ideilor nu-i este străină… seconsideră expert în mai multe domenii, cum ar fi arta şi istoria. Acitit un mare număr de cărţi: cum nu are nevoie de multe ore desomn, devorează, nopţi de-a rândul, lucrări cu subiecte foartevariate şi înmagazinează informaţiile graţie memoriei luiexcepţionale." Nu cumva această schiţă de portret se potriveşte,până aici, şi altor politicieni? Dar cartea pe care a scris-o(devenită "cartea de căpătâi a marilor conducători") nu e unabanală, deşi ideile sale pline de ură pluteau în aerul vremii, nunumai al Germaniei.
Un accent mai amplu e pus pe "orchestraţia franceză a uneimistificări germane". Cu toate că Franţa - "stat mulatruafricano-european" - era considerată, de la Napoleon încoace, celmai apropiat duşman al germanilor ("pofta Franţei de hegemonie pe continent e insuportabilă"), traducerea franceză, intitulată Moncombat, n-a întârziat să apară, ba încă sub pana unor eminenţigermanişti precum Gaudefroy-Demombines şi André Calmettes (înAmerica apăruse deja My Battle iar în Anglia MyStruggle - să mai spună cineva că "americana" nu era de multtimp diferită de British English …). Interzisă datorită unui procesintentat de Hitler, ea continuă să se vândă pe sub tejghea. LaNürnberg, unii din acuzaţi s-au delimitat: "E o carte scrisă într-ogermană foarte proastă, operă de propagandă a unui primitivfanatizat".
Dar procurorul Elwyn Jones şi-a încheiat rechizitoriul tranşant:"Evenimentele au dovedit, cu sângele şi nenorocirea a milioane debărbaţi, femei şi copii, că Mein Kampf nu era un exerciţiuliterar care putea fi tratat cu uşurinţă şi indiferenţă, aşa cums-a întâmplat, din nefericire". Interzisă, cartea şi-a continuat"drumul", comercializată mai ales în versiuni americane - "pentruca să nu mai ajungem la asta niciodată" - până la explozia desite-uri care oferă PDF-uri pe internet ("oglinda" arabă şimusulmană în general - mai ales turcă, subliniază Vitkine -continuându-i intens deformările). Cele "şapte lecţii" desprinse deVitkine - a nu subestima proiectele fanatice, a înţelegespecificul ultranaţionismelor, a reacţiona la ele prin voinţăpolitică, a delimita barbaria care poate coexista cu democraţiadesăvârşită, a vedea responsabilitatea întregii Europe în cepriveşte Shoah, a nu accepta ca noua construcţie europeană săşteargă toate clivajele şi, în fine, dacă tot nu foloseşte la nimicsă se interzică Mein Kampf, a învăţa cât mai multă lume "săo decodeze şi să-i perceapă importanţa efectelor". În acest sens,cu mult curaj, şi-a asumat doamna Silvia Colfescu publicareaacestui volum-antidot.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
