Camil Perian, directorul general al grupului Skin Media care deţine brandul local Utok
Piaţa de dispozitive mobile s-a schimbat major anul acesta, în prezent consumatorii având la dispoziţie smartphone-uri şi tablete la acelaşi preţ ca în 2014, însă cu specificaţii tehnice mult mai bune, potrivit lui Camil Perian, directorul general al grupului Skin Media care deţine brandul local Utok.
„Lumea continuă să se uite la produsele cu preţuri mici. Constatăm că anul acesta se vinde o tabletă de 10 inchi cu ecran IPS şi procesor quad-core la preţul la care anul trecut se vindea o tabletă de 7 inchi cu ecran slab şi procesor dual-core. Acest lucru înseamnă o erodare a preţului în paralel cu o creştere a specificaţiilor tehnice la aceiaşi bani investiţi. Nu ştiu dacă utilizatorii percep diferenţa, dar este o schimbare de piaţă majoră”. Piaţa locală de tablete se află în prezent în scădere după ce în ultimii ani a înregistrat creşteri spectaculoase, ajungând de la circa 200.000 de unităţi în 2012 la aproape 800.000 anul trecut.