ZF 24

Productia de petrol a Rusiei a atins in ianuarie un nou record post-sovietic

02.02.2007, 16:27 10

Productia de petrol a Rusiei a atins luna trecuta un nou record post-sovietic, de 9,85 milioane de barili pe zi, ca urmare a temperaturilor neobisnuit de ridicate care au permis desfasurarea in conditii bune a operatiunilor, potrivit unor date oficiale citate de Reuters.
In luna ianuarie, productia de petrol a crescut cu 0,6% fata de luna anterioara si cu 4,5%, comparativ cu aceeasi perioada a anului trecut, cand activitatile au fost afectate de vremea nefavorabila.

Evolutia a fost determinata de majorarea livrarilor de catre grupurile Lukoil si Rosneft, care au produs 1,87 milioane de barili pe zi, respectiv 1,76 milioane de barili pe zi.
Productia Gazprom Neft, divizie a grupului Gazprom, a scazut in schimb cu 1,2%, la 657.808 barili pe zi, dupa cresterea de 3,2% consemnata in decembrie. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO