ZF 24

Premierul ceh vrea cota unica de impozitare de 12,5%

15.08.2007, 17:03 19

Premierul ceh Mirek Topolanek a propus un pachet de legi prin care vrea sa reduca impozitul pe venit. Pachetul legislativ propus stipuleaza introducerea unei cote unice de impozitare a veniturilor personale de 15% anul viitor si reducerea acesteia la 12,5% in 2009. In ceea ce priveste sectorul corporatist, legea prevede reducerea impozitului pe venit de la 24% in prezent la 21%. Impozitului va ajunge la 19% in 2010.
Topolanek a declarat ca va fi necesara o revizuire a coduli fiscal, a taxelor si cheltuielilor, pentru a controla eficient deficitul bugetar. Cehia trebuie sa respecte angajamentele asumate fata de Uniunea Europeana pentru adoptarea monedei europene. Initial, trecerea la euro era programata pentru 2010, dar previziunile analistilor arata ca Cehia va putea adopta monede unica europeana cel mai devreme in 2012.
Guvernul doreste reducerea deficitului bugetar la 3,2% anul viitor si adoptarea monedei europene in 2012. Conform metodologiei impuse de Uniunea Europeana, pentru ca aceasta dorinta sa se poata indeplini, deficitul bugetar al Cehiei in 2010 nu trebuie sa depaseasca 2,5%.
Guvernul va compensa partial pierderile generate de reducerea impozitelor prin majorarea TVA de la 5% in prezent la 9%.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO