ZF 24

Inscut Bucuresti intentioneaza sa vanda un teren de 5,4 hectare, cu cel putin 1,9 milioane euro

08.06.2007, 16:38 31

Inscut Bucuresti intentioneaza sa vanda un teren de 5,4 hectare amplasat in sectorul 3 al Capitalei, pentru un pret minim de 35 de euro pe metru patrat, respectiv 1,9 milioane euro, suma obtinuta urmand sa fie adaugata la capitalul social.
Decizia scoaterii la vanzare a terenului si a constructiilor aferente va fi analizata in Adunarea Generala Extraordinara a Actionarilor din 12 iulie, potrivit unui anunt remis pietei Rasdaq.
Compania detine un teren de 54.158 de metri patrati, amplasat pe strada Nicolae Teclu, la aproximativ un kilometru de accesul la autostrada Bucuresti-Constanta .
Actionarii vor discuta in luna iulie si posibilitatea achizitionarii unor actiuni sau parti sociale ale unor firme din strainatate.
Inscut, firma specializata in importul de utilaje utilaje de constructii si servicii auto, a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 29 de milioane de lei (circa 8,87 mil. euro), in crestere cu 47,9% fata de nivelul consemnat in 2005.
Actionarul majoritar este compania elena Diekat International Limited, cu 79,4% din titluri. Firma are un capital social de 9,1 milioane lei si este listata pe piata Rasdaq. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO