ZF 24

Doi morţi şi şase răniţi după ce o ambulanţă BGS s-a ciocnit cu un autoturism, la Piteşti

Autor: Departamentul Corespondenţi

29.10.2013, 12:32 360

Accidentul a avut loc la ieşirea din Piteşti spre Bascov, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, unde o ambulanţă BGS care transporta şase pacienţi la dializă s-a ciocnit cu un autoturism care a pătruns pe contrasens.

În urma impactului, doi pacienţi aflaţi în ambulanţă şi-au pierdut viaţa, iar alte şase persoane - cinci pacienţi din ambulanţă şi şoferul autoturismului - au fost rănite, una dintre ele fiind în stare gravă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, lt Mădălina Epure, în autoturismul implicat în accident se aflau şoferul şi şapte pacienţi.

"Este un accident cu opt victime. Un bărbat a murit pe loc, iar un altul a decedat în timpul manevrelor de resuscitare, ambii fiind din ambulanţa BGS. Alte şase persoane au fost rănite şi sunt transportate la Spitalul Judeţean din Piteşti. Ambulanţa BGS s-a răsturnat în urma accidentului, iar la faţa locului au ajuns mai multe salvări şi echipajul de descarcerare al ISU", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Argeş.

La ora transmiterii acestei ştiri, traficul în zonă este blocat pentru a permite accesul ambulanţelor şi al pompierilor militari.

În urma accidentului, alte trei maşini care erau parcate au fost avariate.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO