ZF 24

British Airways va suspenda peste 700 de curse saptamana viitoare (UPDATE)

25.01.2007, 13:11 14

Compania British Airways va suspenda toate cursele programate martea si miercurea viitoare, dupa ce reprezentantii celui mai mare sindicat al insotitorilor de zbor T&G, s-au retras de la negocieri cu patronatul, a anuntat, astazi, compania.
Compania britanica a precizat ca masura de supendare vizeaza peste 700 de curse provenind si avand drept destinatie aeroporturile Heathrow si Gatwick.
"Ramanem decisi sa gasim un consens prin negociere, iar usa noastra ramane deschisa sindicatului T&G, zi si noapte. Regretam faptul ca sindicatul T&G nu a sprijinit initiativa noastra de a apela la sprijinul organizatiei de mediere Acas", a declarat Willie Walsh, directorul executiv British Airways.
"Nu este prea tarziu pentru sindicatul T&G sa opreasca aceasta disputa. In acest caz vom face tot ce putem sa operam o parte din zborurile anulate", a adaugat Walsh.
Zborurile operate de partenerii de franciza British Airways din si catre Marea Britanie (GB Airways, BMED, Loganair si Sun Air) vor fi operationale pe perioada grevei, se precizeaza intr-un comunicat al Biroului de Presa al British Airways.
Compania va permite oricarui pasager, care urma sa calatoreasca pe un zbor British Airways anulat datorita grevei, sa primeasca banii inapoi, sa isi poata amana plecarea pentru o data ulterioara sau sa fie rerutat pe un zbor alternativ al altor companii aeriene, se mentioneaza in acelasi comunicat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO