ZF 24

Bancile nu pot fi actionari semnificativi la agentiile de rating care evalueaza firme listate - CNVM

04.07.2007, 19:00 26

Bancile, companiile de brokeraj si societatile de asigurare nu vor putea sa fie actionari semnificativi ai agentiilor de rating care evalueaza firme listate la bursa, potrivit unei instructiuni elaborate de Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare (CNVM).
CNVM a stabilit criteriile de agreere a agentiilor de rating ce evalueaza emitentii listati, care vizeaza, printre altele, calitatea si intergritatea procesului de rating, independenta agentiilor si evitarea conflictelor de interese, responsabilitatea agentiilor de rating fata de investitori si emitenti.
Potrivit legislatiei pietei de capital actionari semnificativi sunt cei care detin minim 10% din actiunile unei firme.
Actionarii semnificativi ai agentiei de rating trebuie sa fie independenti, astfel ca nu trebuie sa participe la acordarea ratingului sau sa influenteze in vreun fel calificativul acordat, cu exceptia cazului in care sunt angajati ai agentiei cu atributii in realizarea ratingului.
Pe langa societatile de servicii de investitii financiare, companiile de asigurare si institutiile de credit, agentiile de rating nu pot avea ca actionari semnificativi nici emitenti de valori mobiliare si alte instrumente financiare sau alte persoane care se afla in "relatii stranse sau actioneaza in mod concertat" cu aceste categorii.
In cazul in care nu respecta instructiunea, agentiile de rating pot fi sanctionate cu avertisment, amenda, nerecunoasterea evaluarilor si notarilor efectuate si chiar retragerea agreerii. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO