Profesii

Britanicii de la Endava au recrutat 100 de studenţi şi absolvenţi IT pentru centrele din ţară

Britanicii de la Endava au recrutat 100 de studenţi şi...

Autor: Laurentiu Cotu

14.08.2013, 14:32 1296

Compania Endava România, parte a grupului britanic Endava, specializată în furnizarea de servicii IT de business pentru aplicaţii financiare, telecomunicaţii, media şi tehnologia IT a recrutat în acest an peste 100 de studenţi şi absolvenţi IT în cadrul programelor de internship şi de graduates desfăşurate în centrele din Cluj-Napoca, Iaşi şi Bucureşti.

Pentru centrul din Cluj-Napoca, compania a recrutat până în prezent 38 de studenţi şi absolvenţi în cadrul acestor programe. Endava este una dintre principalele companii de servicii IT din regiune, având peste 1.000 de angajaţi la nivel de grup, dintre care aproximativ 830 în centrele din România.

’’În cadrul programului de internship, început la 1 iulie şi derulat timp de 6 săptămâni, 25 de studenţi din Cluj au putut să se familiarizeze cu mediul de lucru dintr-o companie IT şi au avut posibilitatea să participe la diferite training-uri. După perioada iniţială de training, participanţii din programele destinate absolvenţilor vor continua să lucreze pe proiecte, în cadrul Endava”, a spus Diana Bocăneală, Head of Talent Management şi Recruitment în centrul Endava din Cluj-Napoca.

Potrivit reprezentanţilor companiei, în programul de graduates, derulat începând cu luna martie, 13 absolvenţi au beneficiat de training-uri dedicate, precum sesiuni pentru familiarizarea cu procesele interne şi cultura companiei, training tehnic specializat (.NET, Java şi testing), respectiv training pe soft skills (comunicare, customer care), iar la finalul pregătirii aceştia au fost implicaţi direct în dezvoltarea proiectelor livrate de Endava, fiind angajaţi cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată.

În momentul de faţă, Endava are aproximativ 400 de angajaţi la Cluj implicaţi în proiecte de dezvoltare software şi suport IT pentru clienţi din diferite domenii, cum ar fi cel bancar, asigurări, plăţi electronice, retail, telecomunicaţii, media şi publishing.

Compania va continua programele de pregătire şi angajare destinate tinerilor şi lansează din 2 septembrie, în centrul din Cluj-Napoca, proiectul School for Mobile Apps (şcoala pentru dezvoltarea de aplicaţii mobile). Noul program se adresează în special absolvenţilor de specializări IT sau dezvoltatorilor software juniori şi se va desfăşura pe o perioadă de trei luni. La finalul perioadei, participanţii în acest program vor putea să-şi continue activitatea în cadrul Endava.

‘’Dintre toţi candidaţii, vom selecta aproximativ 10 participanţi care, timp de trei luni de zile, vor beneficia de training-uri intensive pe tehnologiile mobile, Android şi iOS. Pe toată durata programului, tinerii selectaţi vor avea contract de muncă pe perioadă determinată, urmând ca, la finalul programului, aceştia să-şi poată continua activitatea în cadrul companiei’’, a explicat Diana Bocăneală. Termenul limită pentru depunerea CV-urilor este 20 august, iar cei selectaţi vor începe training-urile în 2 septembrie.

School for Mobile Apps este un program derulat pentru prima dată de către Endava în România, la Cluj-Napoca, în cadrul centrului de excelenţă în Digital Media al companiei, specializat în dezvoltarea de platforme digitale complexe care suportă canale multiple, incluzând web, mobile şi interactive TV.

O altă competenţă a companiei în Digital Media este dezvoltarea de platforme web complexe, printre proiectele de referinţă livrate de către echipele Endava din Cluj-Napoca numărându-se dezvoltarea unei platforme digitale interactive utilizată pe parcursul Olimpiadei Londra 2012 de către Cadbury, unul dintre branduri internaţionale importante din industria bunurilor de larg consum sau dezvoltarea şi managementul site-ului oficial al celui mai vechi turneu de golf din Marea Britanie, TheOpen.com.

Endava livrează soluţii de business şi servicii informatice în special pentru organizaţii mari din domenii cum ar fi cel bancar, asigurări, plăţi electronice, retail, telecomunicaţii, media şi publishing. Compania este specializată în livrarea de servicii de Dezvoltare Software, Digital Media, Testare Software, Management Aplicaţii Software, Servicii Cloud. Endava are 8 sedii în Marea Britanie, Statele Unite, România şi Republica Moldova şi realizează o cifră anuală de afaceri de peste 40 de milioane de lire sterline (50 de milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO