Guvernatorul Mugur Isărescu a încasat în anul 2009 un venit anual de 617.000 de lei, pentru ca ulterior să scadă în 2010 la 595.500 de lei, iar în 2011 să urce la 772.380 de lei. Ulterior, veniturile încasate de guvernator au crescut până la 1,1 milioane de lei în 2015.
“În cazul veniturilor încasate de Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, variaţia veniturilor a fost determinată de factori de natură exogenă (reducerea salariilor nete cu 25% în 2010, creşterea veniturilor nete prin plafonarea CAS în 2011), de indexări salariale în linie cu rata inflaţiei (anii 2009-2014), de acordarea participaţiei la profit (excepţie făcând anii 2009 şi 2014) şi de încasarea indemnizaţiei de pensionare (o tranşă în 2014, două în 2015)”, potrivit BNR.
Menţionăm faptul că acordarea indemnizaţiei de pensionare de către BNR nu este condiţionată de depunerea dosarului de pensionare, mai spune BNR.
Mugur Isărescu va putea primi pensia numai din momentul în care va depune cererea de acordare a pensiei şi numai pentru viitor, nefiind îndreptăţit să primească retroactiv sumele (în sensul celor arătate a se avea în vedere motivarea Curţii Constituţionale în decizia 183/2016, pronunţată într-o speţă similară).
Isărescu şi-a majorat veniturile de aproape patru ori în ultimul deceniu
Anul realizării veniturilor
An Venit anual încasat
2006 297.720 lei
2007 confidenţial
2008 confidenţial
2009 617.444 lei (Venit declarat de comunicatul BNR; în declaraţia de avere pe 2009 este confidenţial)
2010 595.456 lei
2011 772.380lei
2012 807.679 lei
2013 828.950 lei
2014 963.652 lei (Venit declarat de comunicatul BNR) În declaraţia de avere pe 2014 este trecută suma 1.147.204 lei, despre care BNR afirmă că este venit anual bază calcul şi nu venit net.
2015 1.144.069 lei
Sursa: declaraţiile de avere ale guvernatorului depuse la BNR şi comunicatul BNR
Vedeţi mai jos comunicatul integral de la BNR:
Comunicat de presă cu privire la publicarea veniturilor anuale nete din perioada 2009 – 2015 din declaraţiile de avere ale membrilor CA al BNR
- În cursul zilei de azi, 7 septembrie 2016, ca urmare a hotărârii Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a României, BNR face publice veniturile anuale nete aferente anilor 2009 – 2015 din declaraţiile de avere ale membrilor CA aflaţi în funcţie în această perioadă. Toate aceste declaraţii de avere sunt pe website-ul BNR, la secţiunea ”Conducere şi organizare”. BNR a informat, printr-o adresă oficială, Agenţia Naţională de Integritate în legătură cu această decizie.
- Veniturile anuale nete ale Guvernatorului Mugur Isărescu, conform declaraţiilor de avere, sunt următoarele:
- În cazul veniturilor încasate de Guvernatorul BNR Mugur Isărescu, variaţia veniturilor a fost determinată de factori de natură exogenă (reducerea salariilor nete cu 25% în 2010, creşterea veniturilor nete prin plafonarea CAS în 2011), de indexări salariale în linie cu rata inflaţiei (anii 2009-2014), de acordarea participaţiei la profit (excepţie făcând anii 2009 şi 2014) şi de încasarea indemnizaţiei de pensionare (o tranşă în 2014, două în 2015).
- Din punct de vedere legal, menţionăm faptul că acordarea indemnizaţiei de pensionare de către BNR nu este condiţionată de depunerea dosarului de pensionare. Condiţiile de acordare a indemnizaţiei de pensionare sunt expres prevăzute în contractul colectiv de muncă al Băncii Naţionale a României. Totodată, precizăm că, până în prezent, dl. Mugur Isărescu, deşi avea dreptul legal, nu a formulat şi nu a depus cerere privind acordarea pensiei la casa teritorială de pensii, potrivit art.103 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
În conformitate cu prevederile art. 104, alin. 2 al legii anterior menţionate, pensia se plăteşte numai ulterior momentului depunerii cererii de acordare a pensiei, “Pensiile se stabilesc prin decizie a casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale, după caz, emisă în condiţiile prevăzute de prezenta lege, şi se acordă de la data înregistrării cererii”. Dl. Mugur Isărescu va putea primi pensia numai din momentul în care va depune cererea de acordare a pensiei şi numai pentru viitor, nefiind îndreptăţit să primească retroactiv sumele (în sensul celor arătate a se avea în vedere motivarea Curţii Constituţionale în decizia 183/2016, pronunţată într-o speţă similară).
Direcţia Comunicare şi Multimedia din BNR poate răspunde eventualelor întrebări din partea mass-media pe această temă.