Ne despărţim de 2010: al doilea an consecutiv de creştereeconomică negativă; al doilea an de reaprindere a inflaţiei; şi alnu ştiu câtelea an în care ne-am lovit, în economie, deineficienţă, de productivitate anemică, de arierate şi de pierderi.Sintetizând, pot spune că încheiem un an în care necazurile s-auînmulţit: recesiune, şomaj, lefuri tăiate, prime suspendate, TVAsuplimentat cu 5 procente, credite tot mai greu de obţinut. Şi osperanţă spulberată: că am putea folosi criza pentru a grăbireformele structurale. N-am folosit-o.
Acum, timpul de muncă pentru 2010 a cam expirat. În contulanului pe care îl încheiem nu mai e nimic de înregistrat: nicivaloare adăugată, nici reduceri de pierderi ori de deficite.Urmează Crăciunul, apoi Anul Nou şi, mai departe, la începutul lui2011, Sfântul Ion. Timp de petrecere. Aşa-i tradiţia, aşa e înfirea lucrurilor. Poate că însă, privind înapoi, la anul ce trece,şi privind înainte, la anul ce vine, ne vom face timp şi pentru areflecta la ce n-am făcut şi la ce avem de făcut. Restructurărilecare n-au fost făcute ne-ar fi putut aduce performanţe certe,începând cu reducerea substanţială a deficitului public, ainflaţiei şi şomajului, dar ajungând la creşterea productivităţiişi a eficienţei, la disciplină contractuală, fiscală şi salarială.
Am văzut: problema e grea. Dar va fi tot mai grea dacă vorinterveni alte amânări. Vremea pentru o succesiune firească aetapelor restructurării s-a epuizat. România are nevoie, acum, demecanisme de piaţă specifice unor acţiuni în forţă, care săblocheze motoarele neperformante din economia noastră şi, înacelaşi timp, să mobilizeze resursele de care dispunem pentru aasigura buna funcţionare a motoarelor performante. Numai aşa va fiasigurată formarea unei mase critice de schimbare, care să ducă laun raport normal între câştigurile şi pierderile din economie,desigur favorabil celor dintâi.
Cum am putea ajunge aici? Întâi şi întâi învăţând că niciunmotiv - nici politic, nici social şi nici electoral - nu justificăsă fie aruncaţi bani în găurile negre ale economiei; ori să fiefinanţată incompetenţa managerială, organizarea rudimentară amuncii, comercializarea mărfurilor la întâmplare. Un astfel declimat nociv nu poate fi perpetuat fără să plătim scump. Mai alescă vine un an greu, 2011, în care România va avea nevoie de unavânt economic sănătos, bazat pe mai multă eficienţă şi pe maipuţină risipă.
Ce ne descurajează? Trecutul… Faptul că, ani la rând, clasapolitică din România nu a reuşit să articuleze un set viabil deprograme macroeconomice şi structurale. Iar când a avut astfel deprograme nu le-a dus la bun sfârşit. Preocupaţi excesiv de statulsocial, nici politicienii, nici sindicatele, nici societatea nu auînţeles multă vreme că securitatea socială nu este posibilă fărăprotejarea economiei, îndeosebi prin expansiunea mecanismelor depiaţă. Am acceptat în schimb risipa în industrie, asociată cuindiferenţa faţă de competitivitate, ambele extrem de nocive,fiindcă închid canalele creşterii profitului.
Motivul invocat deseori a fost că nu avem resurse. Dar multeţări care sunt cu mult înaintea noastră n-au resurse. Ţările careau ieşit deja din recesiune au tras însă cu dinţii să-şi ridiceperformanţa, să obţină creşteri pe verticală, bazate peproductivitate şi eficienţă, principala resursă fiind organizarearaţională a producţiei şi a muncii. Sigur, au şi ele necazuri, audeficite şi datorii publice. Dar, spre deosebire de noi, cele maimulte dintre aceste ţări şi-au făcut o evaluare corectă şi fărăprejudecăţi a stării economiei, au aplicat măsuri coerente şiîntr-un ritm susţinut pentru corectarea evoluţiilor nefavorabile,asigurându-şi înscrierea într-un ciclu de creştere sănătoasă şi dedurată. De ce alţii pot şi noi nu?
Ca să ieşim din această dilemă vom avea nevoie de un temperamentsănătos: de logica şi curajul de a înfrunta problemele cele maidificile. Mai ales că România nu e cruţată încă de loviturilecrizei globale.
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels
