Opinii

De ce nu aveţi mai mult curaj? Voi nu aveţi nimic de pierdut

Când îl vad pe dl Cioloş toată-ziua-bună-ziua cu căciula în mână în faţa domnilor Dragnea şi Tăriceanu mi se face rau.

Consensul lui Ion Iliescu a paralizat guvernul Cioloş aşa cum – zice mitologia – vipera îşi paralizează prada. Ochiul Medusei.

Hai să ne înţelegem de la bun început. De ce avem acest guvern şi nu oricare altul?

Pentru că, aşa cum ştim, într-un moment de criză majoră - Colectiv - partidele noastre nu au dat un răspuns corect societăţii, frustrărilor şi mâniei ei.

Ceea ce se întâmplă în PSD, în PNL este un lucru care trebuie să ne îngrijoreze pe toţi. Partide solide sunt fundamentale pentru societate. Partide care să dea încredere societăţii. Alternativa la partide este Turcia sau Rusia. Alternativa parlamentarismului este China. Câţi dintre noi vrem astea? Dacă vrem o ţară în care putem critica şi corija orice derivă, avem nevoie ca de aer de partide puternicie, de un parlament puternic şi de un guvern puternic. Alternativa la parlamentarism este dictatura. Vrem? Sau avem memorie scurtă?

Acestea fiind spuse ne întoarcem: cum a ajuns dl Cioloş în fruntea guvernului? Şi cum a ajuns apoi să stea drepţi ca soldatul la drepel în faţa dlui Dragnea?

Se pare că valul ne ia pe toţi iar vâltorile lui ne fac să uităm de unde am plecat şi undem ţinteam să ajungem.

Mai ştie guvernul raţiunea colectivă care l-a adus la guvernare? Promisiunile de 16 pagini din programul de guvernare?

Miniştrii Cabinetului în frunte cu şeful Cabinetului sunt oameni, cum e vorba populară, realizaţi. Au venit de la salarii de 10.000 de euro la salarii de 3.000 de euro. Se vor întoarce în noiembrie acasă cu o imensă bifare în CV: ministru.  Nu ştiu cât ar conta asta la salariu, dar întreb: nu e dureros pentru un om inteligent sa stea un an într-o funcţie, venit în siajul unei uriaşe aşteptări, să plece din acea funcţie fără să fi îndeplinit aşteptările care l-au condus în acea funcţie?

Ce aveţi de pierdut doamnelor şi domnilor? Nu veţi putea schimba România într-un an. Dar aţi spus că veţi face legislaţia în aşa fel încât ea să traseze un drum care să nu mai poată fi ocolit. Ştiţi, romanii, când cucereau un teritoriu faceau drumuri şi poduri din raţiune bine ştiută: armata să meargă mai bine. Facem şi noi niştre drumuri ca economia să meargă mai bine? Sigur că nu vor putea fi făcute acum, sigur că nu putem trece mâine de la un PIB / capita de 8.100 de euro în RO la unul de 28.000 în UE (nu zic de media Occidentului ca să nu ne îngrozim). Dar putem încerca.

Dacă aşa aţi spus şi aşa vreţi să faceţi ar trebui să vă grăbiţi. Aveţi susţinere publică şi nu aveţi nimic de pierdut. De ce nu aveţi mai mult curaj?

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.