Opinii

Adrian Vasilescu, BNR: Ziua în care ne-am reîntors la Şcoala Inflaţiei (1)

Guvernul Petre Roman – exact acum 30 de ani, la 1 noiembrie 1990 – a ridicat brusc capacul de pe oala în care preţurile de consum dădeau în clocot. Îmbrăcat  în limbaj administrativ, pe care nici populaţia şi nici responsabilii din economie nu l-au înţeles în acel moment de care ne despărţeau doar nouă luni de trecerea peste graniţa de sistem din decembrie 1989, gestul a fost prezentat aşa cum de fapt era în realitate: o hotărâre a guvernului în baza căreia România trecea la liberalizarea treptată a preţurilor de consum.

Ceea ce însă a fost păstrat  sub tăcere de către guvern, şi nici măcar nu a constituit subiect de dezbatere în epocă, a fost... ce s-a întâmplat în economie între 1 ianuarie şi 31 octombrie 1990. Iar acum, după 30 de ani, după ce multe adevăruri ni s-au şters din memorie, poate că nici nu mai înţelegem bine motivele pentru care decizia de la 1 noiembrie 1990 a fost dată cu nouă luni întârziere. Şi nici de ce, în acele nouă luni, în care preţurile de consum au fost îngheţate sub un motiv social - ca să nu avem inflaţie, dar graniţele au fost deschise dintr-un motiv politic – doar ne luaserăm „raţia de libertate”, nu s-a îngrijit nimeni ca turiştii comerciali să nu treacă peste graniţe mărfuri ieftine din ţară şi să le vândă scump în afara ţării, procurându-şi astfel valută. Pentru că aşa s-a ajuns, în cele nouă luni de întârziere,  la realitatea acelui leu în circulaţie pe piaţă pentru care se găseau mărfuri doar de 9 bani. Şi cum, împrejurările date, preţurile de consum fierbeau într-o oală acoperită, în clipa în care guvernul a ridicat brusc capacul... a izbucnit inflaţia.

Când ne-am trezit, guvernanţi şi guvernaţi împreună,  am constatat – şi presa vremii a scris cu accente dramatice – că se întâmplase ceva de necrezut şi anume că economisiri pentru cumpărarea unui frigider mai ajungeau doar pentru... becul de la frigider şi câteva grătare. Iar Banca Naţională, a cărei nouă conducere numită în toamna lui 1990 trecuse la reforma sistemului bancar, a fost nevoită să deschidă două fronturi: unul pentru adaptarea la statutul de bancă centrală şi altul pentru stăvilirea inflaţiei, care toca economiile populaţiei şi totodată se strecurase între cauzele recesiunii.

Pentru societatea românească, 1 noiembrie 1990 a fost o zi dintre acelea care nu se uită; ziua în care ne-am reîntors la Şcoala Inflaţiei. Şi spun că ne-am reîntors pentru că inflaţia, care timp de 30 de ani, de la 1 noiembrie 1990 şi până în prezent, s-a dovedit a fi şcoala dură la care învăţăm ce este economia, a mai avut de două ori acest rol în anii de după Al Doilea Război Mondial. Prima dată  în perioada „obsedantului deceniu 1945 – 1955”, etapă istorică de cea mai tristă amintire din vremea regimului comunist, iar a doua oară între 1975 şi 1989, cu accente grave după defectarea plăţilor în 1981.

Desigur, în România o mare Şcoală a Inflaţiei a funcţionat în anii  Primului Război Mondial şi, mai cu seamă, după încetarea marii conflagraţii, dar atunci cauzele fenomenului inflaţionist au fost obiective. Iar lecţiile „predate” la această scoală au fost bine învăţate, dovadă că în Al Doilea Război Mondial n-a fost inflaţie. Pâinea era ieftină şi bună iar Clodius, reprezentantul economic al Germaniei, îi scria intrigat lui Hitler că, în timp ce în Europa era foamete, în România se comercializa un mare număr de sortimente de franzelă. Inflaţie am avut însă după război, din 1945 până în 1947,  cu cauze subiective sugerate de consilierii sovietici, pentru ca România să-şi uite trecutul capitalist în care îşi începuse drumul către prosperitate.

Despre Şcoala Inflaţiei dintre 1945 şi 1947 au fost scrise numeroase studii. Multe, interesante şi importante. Dar nimeni n-a scris mai bine şi mai interesant decât a făcut-o „un nebun”. Şi scriu „nebun“ în   sensul pe care Gorki l-a dat acestui cuvânt: „Nebunii cei îndrăzneţi/Fac înţelepciunea astei vieţi”.

Numele lui: Nicholas Georgescu–Roegen. Un corifeu al ştiinţei economice. Aici, în ţară, în vremurile tulburi de la cumpăna anilor ’40-’50, îl aşteptau arestarea, canalul, poate moartea. În America, îl aşteptau câţiva savanţi fără egal în lume, care aveau nevoie de gândirea lui matematică, aplicabilă în economie, pentru a întregi acolo o echipă imbatabilă. A plecat din ţară, ajutat de prieteni buni, ascuns între mărfurile transportate de un vapor turcesc. În apele Bosforului şi-a aruncat peste bord cheile apartamentului de la Bucureşti. N-a mai privit înapoi.

Americanul Paul A. Samuelson, o celebritate de talie mondială, vorbind public, în Statele Unite, despre cel pe care l-a numit „bunul meu prieten Nicholas Georgescu-Roegen”, a afirmat că matematica este un limbaj şi, în principiu, „dacă un nebun îl înţelege, îl poate înţelege şi un alt nebun”.

Un „nebun” ca Samuelson l-a înţeles pe Georgescu–Roegen, un alt „nebun”. Dar oare oamenii buni, din România lui, l-au înţeles? El a scris despre traseul simplu în care s-a produs inflaţia în acel timp. Ţăranii, care visau la vremuri normale când vor putea să-şi cumpere pământ, nu s-au lăsat intimidaţi de politica regimului comunist, care a golit magazinele de mărfuri nealimentare ca ţăranii să nu-şi poată valorifica banii. Cum însă ei au continuat să aducă marfă la oraş stimulaţi de visul lor, lovitura a fost dată la 15 august 1947. Reforma monetară  a redus banii la zero. „Buzunarele” populaţiei şi ale economiei s-au golit complet. O perioadă în magazine n-au intrat cumpărători iar tramvaiele au circulat goale. În oraşe, după un timp, s-au plătit salariile. În sate, însă, a urmat o dramă cumplită.

Despre cea de-a doua Şcoală a Inflaţiei, din vremea comunismului avansat, n-a scris dar... a vorbit public un alt mare economist român, profesorul Gheorghe Dolgu. Despre lecţia lui – miercurea viitoare.

AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.