Eveniment

Stiri pe scurt din Eveniment

Autor: Mediafax

10.02.2011, 23:30 26

Lucrările la autostrada Cernavodă-Constanţa, blocate

Lucrările la autostrada Cernavodă-Constanţa şi centuraConstanţa sunt în conservare şi vor fi reluate în funcţie decondiţiile meteo, iar dintre cele 67 de situri arheologice aflatepe traseu doar 25 au fost descărcate, în condiţiile în care în lunaiunie sectoarele ar trebui deschise circulaţiei. Proiectul a fostîmpărţit în trei loturi - Cernavodă-Medgidia (20 kilometri),Medgidia-Constanţa (aproximativ 32 de kilometri) şi varianta deocolire Constanţa la profil de autostradă (21,8 kilometri).Directorul general al CNADNR, Liviu Costache, a declarat la finelelunii ianuarie că în vara acestui an se va putea circula peautostrada Cernavodă-Constanţa, deşi tronsonul de drum nu va ficomplet finalizat până la debutul sezonului estival.

Ajutor de stat excepţional pentru fermieri de 30 mil. euro

Comisia Europeană (CE) a autorizat o schemă de ajutor, cu unbuget de 120 milioane lei (aproximativ 30 milioane euro), pentrusprijinirea fermierilor români care au dificultăţi în accesareacreditelor din cauza crizei economice. Ajutoarele vor fi acordatesub formă de credite subvenţionate. Schema constituie o aplicare aCadrului temporar pentru accesul întreprinderilor la finanţare înperioada de criză, adoptat de Comisie în decembrie 2010, a anunţatjoi CE. "Schema este limitată în timp, ajutoarele fiind acordatenumai pentru contracte de credit semnate până la 31 decembrie 2011şi acoperă dobânzile plătite până la 31 decembrie 2013", se aratăîntr-un comunicat al CE. Comisia precizează că autorităţile româneau demonstrat că schema este necesară, proporţională şi oportunăpentru a remedia o perturbare gravă a economiei.

Pază strictă la licitaţiile de 6 mld. Lei pentru autostrăzi

Licitaţiile pentru construcţia a patru tronsoane de autostradă,organizate în perioada 15 februarie-15 aprilie, se vor desfăşura lasediul CESTRIN, clădirea urmând să fie păzită şi monitorizatăvideo, iar accesul persoanelor implicate în proceduri se va facedoar în baza unui act de identitate. Măsura a fost dispusă ieri,printr-un ordin, de ministrul transporturilor Anca Boagiu (foto).Ordinul prevede ca licitaţiile pentru proiectarea şi execuţiasectoarelor de autostradă Nădlac-Arad (993,6 milioane lei, fărăTVA), Lugoj-Deva (1,11 miliarde lei, fără TVA), Orăştie-Sibiu (2,93miliarde de lei, fără TVA) şi Timişoara-Lugoj (878,44 milioane lei,fără TVA) se vor desfăşura la sediul Centrului de Studii TehniceRutiere şi Informatică (CESTRIN). Compania Naţională de Autostrăzişi Drumuri Naţionale din România va fi însărcinată cu paza sediuluişi va efectua toate demersurile pentru a asigurara prezenţaobservatorilor Unităţii pentru Coordonarea şi VerificareaAchiziţiilor Publice în cadrul procedurilor de licitaţie. Astfel,acccesul persoanelor în clădirea CESTRIN va fi permisă doar pe laintrarea principală, în baza actelor de identitate saulegitimaţiilor de membru în comisiile de evaluare a ofertelordepuse, de expert cooptat, de observator desemnat în cadrulprocedurilor, precum şi de angajat al CESTRIN.

Paul-Vass: O creştere a preţului la alimente nu estejustificată

O creştere a preţului la alimente în acest an, în România, nueste justificată, mai ales în condiţiile în care producţia agricolăa fost foarte bună anul trecut, consideră Andreea Paul-Vass,consilier al primului-ministru. "Din punctul meu de vedere, camacroeconomist, în România o creştere a preţului la alimente nu sejustifică sub nicio formă. Am avut o producţie agricolă foarte bunăîn 2010", a spus Paul-Vass la un seminar pe teme fiscale.Consilierul primului-ministru nu a dorit să facă niciun comentariureferitor la impactul pe care l-ar putea avea în România o criză aalimentelor în Asia. "Este foarte greu să fac comentarii fără oanaliză la bază. Dinamica preţului este decisă de către piaţă. Noiurmărim şi estimăm care este tendinţa pieţelor", a mai spusPaul-Vass.

8 milioane de la stat pentru consolidarea blocurilor cu riscseismic

Guvernul a aprobat miercuri un programul de acţiuni pentru 2011pentru consolidarea clădirilor de locuit multietajate, încadrate înclasa I de risc seismic şi care prezintă pericol public, finanţatcu suma de 8 milioane de lei din bugetul Ministerului DezvoltăriiRegionale şi Turismului (MDRT). În anexa proiectului sunt incluse11 clădiri cu lucrări de consolidare în curs de execuţie la 1ianuarie (opt unităţi din Bucureşti, una din Roman şi două dinTulcea), zece clădiri la care urmează să se organizeze contractareaexecuţiei lucrărilor (opt unităţi din Bucureşti, una din SfântuGheorghe şi una din Hârşova) şi patru clădiri cu proiecte deconsolidare în curs de elaborare la 1 ianuarie (trei din Bucureştişi una din Târgu-Mureş).

Chiriile la apartamente au scăzut cu 20%

Chiriile la apartamente solicitate de proprietari în Bucureştiau coborât în ianuarie cu 10-20% faţă de aceeaşi lună a anuluitrecut, scăderea cea mai mare fiind consemnată la locuinţele cupatru camere, potrivit datelor AnunturiParticulari.ro. Chiria mediesolicitată iniţial de proprietari pentru garsoniere a ajuns la 235euro în ianuarie, în scădere cu aproape 10% faţă de prima lună aanului trecut şi cu 35% faţă de perioada analizată din 2009. Pentruapartamentele de două camere ofertate în luna ianuarie, preţulmediu de închiriere a fost de 326 euro, cu 12% mai mic faţă deprima lună din 2010 şi cu 37% mai mic comparativ cu intervalulsimilar din 2009.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO