Eveniment

Procurorul Codruţ Olaru, noul vicepreşedinte al CSM

Procurorul Codruţ Olaru, noul vicepreşedinte al CSM

Autor: Mihaela Gidei

05.01.2018, 14:16 148

Procurorul Codruţ Olaru este noul vicepreşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, decizia fiind luată cu 10 voturi pentru şi 9 împotrivă. Olaru va face echipă cu judecătorul Simona Marcu.

"Sunt încântată că în proiect vorbiţi de transparenţă. Vedeţi şi o transmitere a şedintelor de secţie de procurori aşa cum se întâmplă la judecători? Eu, trăind în această instituţie, nu am acces la documentele dumneavoastră", a întrebat judecătorul Gabriela Baltag.

"Sunt om de echipă. O astfel de măsura o voi propune, eu nu am niciun fel de opoziţie", a răspuns Olaru.

Totodată, magistratul a fost întrebat de un judecător în ce măsură se realizează autoritatea ministrului asupra procurorilor.

"La acest moment, vorbesc ca procuror, sunt suficiente pârghii în care ministrul justuţiei să poată să solicite procurorului general informări cu privire la anumite chestiuni punctuale. Ministrul poate solicita controale de fond sau tematice. Sunt convins ca indiferent de persoana ministrului, e interesul ca independenţa să nu fie o structură de fond", a răspuns Olaru.

Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că niciun procuror din CSM nu a votat în favoarea numirii lui Olaru în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.

Magistratul care ar fi fost susţinut de Secţia pentru procurori pentru funcţia de vicepreşedinte este Nicolae Solomon, însă acesta nu a mai candidat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO