Eveniment

O nouă descoperire: Alimentul pe care toată lumea îl consumă zilnic, chiar şi de mai multe ori pe zi, dar care îţi scurtează viaţa

O nouă descoperire: Alimentul pe care toată lumea îl...

Autor: Mihaela Ionita

16.07.2022, 17:34 6975

O cercetare la care au participat 500.000 de britanici arată o legătură cu o moarte timpurie pentru cei care îşi condimentează întotdeauna mâncarea cu sare. Cercetătorii au descoperit că adăugarea permanentă de sare în mâncare reduce cu peste doi ani speranţa de viaţă a bărbaţilor.

Studiul nu a exclus definitiv alţi factori, cum ar fi consumul de sare ca indicator al unui stil de viaţă în general mai puţin sănătos, dar echipa care a realizat lucrarea a declarat că dovezile sunt suficient de convingătoare pentru ca oamenii să ia în considerare posibilitatea de a evita să îşi condimenteze mesele, potrivit The Guardian.

„Din câte ştiu eu, studiul nostru este primul care evaluează relaţia dintre adăugarea de sare în alimente şi moartea prematură", a declarat profesorul Lu Qi de la Şcoala de Sănătate Publică şi Medicină Tropicală a Universităţii Tulane din New Orleans, care a condus lucrarea. „Chiar şi o reducere modestă a aportului de sodiu, prin adăugarea de mai puţină sare sau fără sare în alimente la masă, este posibil să aibă ca rezultat beneficii substanţiale pentru sănătate, în special atunci când este realizată în rândul populaţiei generale”.

Constatările s-au bazat pe o cercetare care a implicat peste 500.000 de participanţi la studiul UK Biobank, care au fost urmăriţi în medie timp de nouă ani. Când s-au alăturat studiului, între 2006 şi 2010, aceştia au fost întrebaţi, prin intermediul unui chestionar cu ecran tactil, dacă au adăugat sare în alimente şi cât de des au făcut acest lucru.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO