Eveniment

Libia cumpara active americane

06.07.2004, 00:00 14



Compania de investitii in sectorul petrolier din strainatate Tam Oil Company este prima companie libiana care a achizitionat active apartinand unei firme americane de la eliminarea partiala, in urma cu patru luni, a sanctiunilor economice impuse Libiei de SUA, transmite Reuters. Tam a cumparat reteaua de depozitare si distributie de produse petroliere din Niger a firmei americane Exxon Mobil, a indicat compania libiana. Achizitia face parte din strategia companiei de extindere a activitatilor in Africa. Tam Oil nu a oferit detalii suplimentare privind tranzactia cu Exxon Mobil. La inceputul anului curent, Tam Oil Company a mai cumparat reteaua de stocare si distributie de produse petroliere din Eritrea a grupului anglo-olandez Royal Dutch Shell. Presedintele George W. Bush a decis, la finalul lunii aprilie, relaxarea embargoului impus de SUA asupra Libiei, permitand companiilor americane sa reia comertul in cele mai multe domenii si sa cumpere petrol libian, ca recompensa pentru Tripoli, care a renuntat la programele de inarmare la sfarsitul anului trecut. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO