Eveniment

De astazi se porneste valul scumpirilor

01.04.2005, 00:00 13


Pretul carburantilor, gazelor naturale, tigarilor, bauturilor alcoolice si produselor electronice va creste astazi dupa intrarea in vigoare a majorarii accizelor si a unui nou sistem de tarifare pentru gazele naturale. 

Pretul gazelor creste cu 20%


La 1 aprilie va intra in vigoare o noua metodologie de tarifare a gazelor naturale, astfel incat, pe langa volumul de gaze naturale consumate, clientii societatilor de distributie vor achita si un abonament.


Introducerea abonamentului se suprapune cu scumpirea gazelor naturale, in urma majorarii tarifelor pentru gazele din import, dar si din productia interna, conform angajamentelor asumate cu Fondul Monetar International.


Consumatorii casnici vor achita un abonament pentru gaze naturale intre 4.500 de lei pe zi, pentru locuintele individuale, si 12.000 de lei pe zi, pentru asociatiile de locatari, la care se adauga pretul gazelor furnizate, diferentiat in functie de consum si de societatea de distributie.


Astfel, daca au un consum care nu depaseste 2.400 metri cubi/an si sunt in aria societatii Distrigaz Nord, persoanele fizice vor plati un abonament de 4.500 lei/zi, la care se adauga costul gazelor naturale, de 4.808.290 lei pe mia de metri cubi.


Daca un consumator casnic ce nu depaseste aceasta valoare anuala este arondat societatii de distributie Distrigaz Sud, va plati un abonament similar, insa pretul gazelor naturale va fi de 5.117.481 de lei/ 1.000 metri cubi.


In aceasta categorie de consum se incadreaza, de obicei, locuintele individuale si unele locuinte comune, precum si casele care utilizeaza gaze naturale pentru alte scopuri decat pentru incalzire.


Blocurile de locuinte au, in general, un consum care depaseste aceasta valoare, astfel ca intra in urmatoarea categorie de consum, intre 2.400 si 12.400 de metri cubi pe an. Pentru aceste blocuri, abonamentul va fi de 10.000-12.000 lei pe zi, costul urmand sa fie achitat de asociatia locatarilor.


In general, consumatorii arondati Distrigaz Sud vor plati mai mult pentru aceeasi cantitate de gaze naturale livrata, fata de consumatorii societatii Distrigaz Nord, diferentele intre cele doua societati putand ajunge pana la 10%.


De la 1 aprilie vor exista sase categorii de consumatori, fiecare grupa avand un abonament specific, stabilit in functie de societatea de distributie la care sunt arondati. Pretul reglementat al gazelor naturale furnizate de o firma de distributie este insa acelasi pentru toate categoriile de consumatori pe care aceasta ii deserveste si se situeaza intre 4.741 lei/metru cub si 5.822 lei/metru cub.




Carburantii: plus 2.000 lei/litru


PreTul carburantilor va creste, potrivit estimarilor companiilor de profil, cu circa 2.000 de lei pe litru, in urma majorarii accizelor, aprobata de guvern saptamana trecuta, in cadrul modificarilor aduse Codului fiscal.


Astfel, accizele la benzina cu plumb vor creste de la 319 euro la 369,6 euro/1.000 de litri. In cazul benzinei fara plumb, accizele vor urca de la 272 de euro la 327,29 euro/1.000 de litri, iar la motorina va ajunge de la 207 euro la 259,91 euro/1.000 de litri


Principalele companii petroliere urmeaza sa faca publice in urmatoarele zile preturile carburantilor. Petrom anunta, in mod curent, vinerea, noile preturi, in timp ce Rompetrol publica datele in ziua de luni.


In plus, vor fi introduse accize pentru unele produse care nu intrau anterior in sfera de aplicare a acestui impozit, cum ar fi pacura - 6,81 euro/tona, gazul natural utilizat drept carburant - 1,59 euro/ gigajoule, electricitatea in scop comercial - 0,14 euro/MWh si electricitatea in scop necomercial - 0,3 euro/MWh.




Accize, accize...


Alte produse care vor fi afectate de majorarea accizelor sunt aparatele de aer conditionat, pentru care taxa va creste de la 15% la 20%, dar si camerele foto digitale, care au fost scutite, in primele trei luni ale acestui an, de la plata accizelor. Pentru acestea din urma accizelor vor creste la 30%.


Potrivit noului Cod fiscal, accizele pentru tigarete vor fi majorate la 9,10 euro/1.000 tigarete (accizul fix) plus 30% din pretul mediu al celei mai vandute categorii de pret (acciz ad valorem). Accizele pentru tigari si tigari de foi vor creste de la 16,5 euro la 22,13 euro/1.000 tigarete. Pentru tutunul destinat fumatului si pentru cel destinat rularii in tigarete au fost stabilite accize de 29,51 euro pe kilogram.


In cazul vinurilor spumoase si spumante accizele vor creste de la 30 euro pe hectolitru la 34,05 euro pe hectolitru, iar pentru alcoolul etilic accizele vor creste de la 280 euro pe hectolitru la 465,35 euro/hl.


In plus, accizele la bere vor creste de la 0,6 euro/hl la 0,74 euro/hl. In cazul berii realizate de catre producatorii independenti, cu o capacitate de productie anuala care nu depaseste 200.000 hectolitri, accizele au fost marite de la 0,38 euro/ hl la 0,43 euro/hl.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO