Eveniment

Confruntari intre opozitie si fortele de ordine in Egipt

01.08.2005, 19:15 18

Politia egipteana a intervenit, sambata, impotriva manifestantilor care protestau fata de regimul presedintelui Hosni Mubarak si a retinut cateva zeci de persoane, relateaza AFP. Manifestatia fusese organizata la initiativa miscarilor de opozitie - printre care se numara Kefaya sau Campania egipteana pentru schimbare -, care protesteaza fata de intentia lui Mubarak de a candida pentru un nou mandat prezidential. Manifestatiile sunt interzise in Egipt, tara care mentine starea de urgenta instituita dupa asasinarea, in 1981, a fostului presedinte Anwar al-Saddat. Un grup de circa 200 de manifestanti a fost blocat in centrul capitalei de importante forte de politie, precum si de un contingent important al fortelor de securitate. Aproape 40 de demonstranti, printre care se numara cel putin doi lideri ai miscarii Kefaya, au fost arestati. Demonstrantii si fortele de ordine au continuat confruntarile, pana la lansarea unui al doilea asalt al trupelor de securitate. O manifestatie organizata de aceleasi miscari in data de 25 mai, in ziua desfasurarii referendumului constitutional, a fost reprimata violent de autoritati. Liderii Kefaya au fost eliberati dupa cateva ore, revenind printre manifestantii care s-au regrupat in fata sediului sindicatului ziaristilor, aflat in centrul orasului, pe malul de est al Nilului. In aceeasi zona, erau prezenti si cativa membri ai partidului Al-Ghad, condus de Ayman Nour, care si-a depus candidatura pentru alegerile prezidentiale din 7 septembrie. Mediafax

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO