Eveniment

Conferinţa ZF/BREC. „Cum dezvoltăm sustenabil oraşele?“ „Bucureştiul nu şi-a găsit încă rolul pe care vrea să-l joace la nivel european – capitală creativă, capitala inovării, punte între est şi vest“

Conferinţa ZF/BREC. „Cum dezvoltăm sustenabil...

Autor: Alina-Elena Vasiliu, Cristina Bellu

15.12.2022, 00:07 546

Bucureştiului îi lipseşte spiritul colaborativ în dezvoltarea proiectelor care ţin de calitatea vieţii, iar lipsa dialogului conduce la o stare de haos, dublată de confuziile din mediul legislativ.

Din perspectivă imobiliară, adoptarea unui nou Plan Urbanistic General (PUG) ar fi un semnal de optimism pentru societate, chiar dacă demersurile ulterioare pentru dezvoltare vor necesita timp. Însă prioritatea în acest moment este depăşirea blocajului care a pus stăpânire pe Capitală, un oraş care ar trebui să fie incluziv, astfel încât fiecare cetăţean să-şi găsească un loc al său.

Sunt câteva dintre ideile dezbătute luni în cadrul conferinţei „Cum dezvoltăm sustenabil oraşele“, organizate de Ziarul Financiar în parteneriat cu BREC (Bucharest Real Estate Club).

„Singura soluţie pentru o recentrare este cooperarea între toţi actorii participanţi. România se află într-un moment în care nu a mai fost până acum, oraşele noastre se află într-o competiţie cu alte oraşe din Europa. Bucureştiul nu şi-a găsit încă rolul pe care vrea să-l joace la nivel european – capitală creativă, capitala inovării, punte între est şi vest“, a spus Mihaela Puşnava, fondatoarea Agorapolis.

Pe termen mediu şi lung, soluţiile în Bucureşti depind foarte mult de legislativ. Codul urbanistic ar trebui să elimine zonele de interpretare a legislaţiei atunci când funcţionarul public se poate duce într-o direcţie sau alta.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO