Articolele scrise de Alina-Elena Vasiliu

 

 

Scriu la Ziarul Financiar din 2016, cu o scurtă „evadare” Erasmus, în care nu m-am putut ţine totuşi departe de redacţie. Sinceră să fiu, nici nu am vrut.

 

Să-mi fi spus cineva, acum câţiva ani, că voi scrie în presa economică despre construcţii, i-aş fi spus că face glume simpatice. Azi, ştiu câte ceva despre polistirenul expandat şi cel extrudat, despre panourile sandwich (care, culmea, nu vin din gastronomie) şi am aflat una-alta şi despre ce deosebeşte vata bazaltică de vata de sticlă. Culmea e că n-a durat mult până când toate astea au început să-mi placă.

 

În paralel cu ZF, ne (re)găsim şi în paginile şi pe site-ul După Afaceri Premium, unde povestesc despre parfumieri cu istorie, chef-i care dau savoare restaurantelor locale, design sub toate formele sale şi, în principiu, tot ce se întâmplă în lumea de „după afaceri”.

 

Am vrut şi am ales să intru în presă pentru că îmi place să scriu despre ceilalţi mai mult decât despre mine. În definitiv, mi se pare că despre asta e presa. Pot totuşi să mă rezum la câteva repere.

 

Am absolvit Filologie în Adjud, Vrancea, apoi Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din cadrul Universităţii din Bucureşti şi am studiat timp de câteva luni la Universitatea Lumière Lyon 2 din Franţa. Restul e tăcere. Ba nu. Restul sunt cuvinte aşternute pe hârtie sau pe ecranul de pe care ne citiţi.
 

Antreprenori locali. Producătorul de acoperişuri Novatik, cu afaceri de 47 mil. lei în 2021, încheie în S1/2022 o investiţie de 1,2 milioane de euro: „Exportul va fi în continuare o prioritate“
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Vremea achiziţiei. Când e cel mai bun moment să cumperi o locuinţă? De ce?
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Vremea achiziţiei. Când e cel mai bun moment să cumperi o locuinţă? De ce? astăzi, 16:15
astăzi, 16:15
Oprirea unor proiecte, lipsa forţei de muncă şi majorarea costurilor trimit Hidroconstrucţia, cu afaceri de 521 mil. lei în 2020 şi cândva liderul pieţei, să caute salvarea în reorganizare şi insolvenţă
Oprirea unor proiecte, lipsa forţei de muncă şi majorarea costurilor trimit Hidroconstrucţia, cu afaceri de 521 mil. lei în 2020 şi cândva liderul pieţei, să caute salvarea în reorganizare şi insolvenţă astăzi, 10:30
astăzi, 10:30
Din Turcia, India şi Bangladesh în Bucureşti, Ilfov şi Constanţa. Muncitorii străini pun pe picioare construcţiile din România
Din Turcia, India şi Bangladesh în Bucureşti, Ilfov şi Constanţa. Muncitorii străini pun pe picioare construcţiile din România ieri, 18:24
ieri, 18:24
Producătorul ferestrelor QFort a încheiat cel mai bun an din istoria sa. Ştefan Cherciu: Consolidat, avem peste 120 de milioane de euro afaceri, iar numărul de angajaţi depăşeşte 1.500
Producătorul ferestrelor QFort a încheiat cel mai bun an din istoria sa. Ştefan Cherciu: Consolidat, avem peste 120 de milioane de euro afaceri, iar numărul de angajaţi depăşeşte 1.500 ieri, 18:06
ieri, 18:06
Producătorul de lavoare Kuma şi-a majorat afacerile din România cu 7% în 2021. Camelia Olesen: Creşterea a venit de pe piaţa românească. Anul acesta ne dorim o creştere pe segmentul medical
Producătorul de lavoare Kuma şi-a majorat afacerile din România cu 7% în 2021. Camelia Olesen: Creşterea a venit de pe piaţa românească. Anul acesta ne dorim o creştere pe segmentul medical ieri, 16:30
ieri, 16:30
Valentin Feodorov, acţionar al grupului Iridex, face afaceri de peste 100 mil. lei cu o firmă de construcţii, Inoveco. Cel mai valoros este un contract încheiat în 2021, de 86,9 milioane de lei, având ca beneficiar judeţul Vâlcea
Valentin Feodorov, acţionar al grupului Iridex, face afaceri de peste 100 mil. lei cu o firmă de construcţii, Inoveco. Cel mai valoros este un contract încheiat în 2021, de 86,9 milioane de lei, având ca beneficiar judeţul Vâlcea ieri, 16:15
ieri, 16:15
Antreprenori locali. Ştefan Cherciu, proprietarul ferestrelor QFort: A fost cel mai bun an din istorie. Continuăm investiţiile începute
Antreprenori locali. Ştefan Cherciu, proprietarul ferestrelor QFort: A fost cel mai bun an din istorie. Continuăm investiţiile începute ieri, 07:00
ieri, 07:00
Afaceri de la zero. Tradiţia ca business. Cum face o mamă antreprenoriat cu accesorii moderne, de inspiraţie tradiţională
Afaceri de la zero. Tradiţia ca business. Cum face o mamă antreprenoriat cu accesorii moderne, de inspiraţie tradiţională duminică, 21:36
duminică, 21:36
Cum a evoluat salariul din construcţii în primele zece luni din 2021: a fost cel mai bun octombrie din ultimii trei ani, cu o medie de 3.343 de lei
Cum a evoluat salariul din construcţii în primele zece luni din 2021: a fost cel mai bun octombrie din ultimii trei ani, cu o medie de 3.343 de lei duminică, 11:27
duminică, 11:27
Analiză ZF. Şcolile din Bucureşti se adaptează ritmului de muncă al părinţilor, cu programe de afterschool: Avem foarte multe solicitări ale familiilor tinere, în special din cartierele rezidenţiale recent date în folosinţă
Analiză ZF. Şcolile din Bucureşti se adaptează ritmului de muncă al părinţilor, cu programe de afterschool: Avem foarte multe solicitări ale familiilor tinere, în special din cartierele rezidenţiale recent date în folosinţă duminică, 11:22
duminică, 11:22
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Temperatura de acasă: încălzire în pardoseală sau nu? De ce?
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Temperatura de acasă: încălzire în pardoseală sau nu? De ce? sâmbătă, 12:01
sâmbătă, 12:01
Irina Măndoiu, CEO Policolor-Orgachim: Am previzionat un buget de investiţii de peste 20 de milioane de lei pentru următorii trei ani. Cu toate acestea, grupul Policolor-Orgachim şi-a majorat cifra de afaceri cu 24,3% în primele 11 luni ale anului 2021 şi EBITDA cu 37%, lucrând cu o echipă de peste 700 de angajaţi
Irina Măndoiu, CEO Policolor-Orgachim: Am previzionat un buget de investiţii de peste 20 de milioane de lei pentru următorii trei ani. Cu toate acestea, grupul Policolor-Orgachim şi-a majorat cifra de afaceri cu 24,3% în primele 11 luni ale anului 2021 şi EBITDA cu 37%, lucrând cu o echipă de peste 700 de angajaţi vineri, 19:45
vineri, 19:45
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Chef la domiciliu. Bucătărie închisă sau open-space? De ce?
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Chef la domiciliu. Bucătărie închisă sau open-space? De ce? vineri, 18:45
vineri, 18:45
Radu Piţurlea, Concelex: Pentru noi, 2021 a fost un an de anduranţă. Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a businessului anul acesta dacă măcar o parte din obstacolele care îngreunează progresul industriei se vor soluţiona
Radu Piţurlea, Concelex: Pentru noi, 2021 a fost un an de anduranţă. Ne aşteptăm la o creştere semnificativă a businessului anul acesta dacă măcar o parte din obstacolele care îngreunează progresul industriei se vor soluţiona vineri, 14:11
vineri, 14:11
Ambient e în faliment, dar brandul poate supravieţui. „Evaluăm brandul «Ambient – Casa casei tale», apoi vom trece la organizarea de licitaţii, în vederea valorificării acestuia“. În perioada sa de glorie, 2008, Ambient înregistra afaceri de peste 850 mil. lei şi peste 2.500 de angajaţi
Ambient e în faliment, dar brandul poate supravieţui. „Evaluăm brandul «Ambient – Casa casei tale», apoi vom trece la organizarea de licitaţii, în vederea valorificării acestuia“. În perioada sa de glorie, 2008, Ambient înregistra afaceri de peste 850 mil. lei şi peste 2.500 de angajaţi vineri, 12:00
vineri, 12:00
Austriecii care deţin magazinele de mobilă XXXLutz investesc 20 milioane de euro pentru o unitate sub brandul Mömax în proiectul Coresi din Braşov. Magazinul va fi ridicat pe un teren de 37.000 de metri pătraţi, iar lucrările de construcţie vor începe în trimestrul al treilea din anul 2022
Austriecii care deţin magazinele de mobilă XXXLutz investesc 20 milioane de euro pentru o unitate sub brandul Mömax în proiectul Coresi din Braşov. Magazinul va fi ridicat pe un teren de 37.000 de metri pătraţi, iar lucrările de construcţie vor începe în trimestrul al treilea din anul 2022 vineri, 00:05
vineri, 00:05
Vlad Ionel Vameşu, fost asociat al constructorului falimentar Straco, face afaceri de 266 mil. lei cu firma Alpenside, abonată la contracte publice
Vlad Ionel Vameşu, fost asociat al constructorului falimentar Straco, face afaceri de 266 mil. lei cu firma Alpenside, abonată la contracte publice joi, 18:45
joi, 18:45
Leroy Merlin România a depăşit 3 miliarde de lei afaceri în 2021 şi a recrutat peste 300 de oameni. Frédéric Lamy, CEO: Ne dorim să accelerăm dezvoltarea. Cred că în următorii zece ani la nivelul întregii pieţe de bricolaj ar putea apărea circa 100 de magazine noi în plus, inclusiv magazine de bricolaj cu suprafeţe mai mici în mediul urban
Leroy Merlin România a depăşit 3 miliarde de lei afaceri în 2021 şi a recrutat peste 300 de oameni. Frédéric Lamy, CEO: Ne dorim să accelerăm dezvoltarea. Cred că în următorii zece ani la nivelul întregii pieţe de bricolaj ar putea apărea circa 100 de magazine noi în plus, inclusiv magazine de bricolaj cu suprafeţe mai mici în mediul urban joi, 16:15
joi, 16:15
Austriecii care deţin magazinele de mobilă XXXLutz se extind în România cu un magazin Mömax la Braşov, în proiectul Coresi
Austriecii care deţin magazinele de mobilă XXXLutz se extind în România cu un magazin Mömax la Braşov, în proiectul Coresi joi, 14:20
joi, 14:20
Locuinţele şi birourile din Bucureşti se construiesc cu 3.000 de muncitori din India, Vietnam sau Nepal
Locuinţele şi birourile din Bucureşti se construiesc cu 3.000 de muncitori din India, Vietnam sau Nepal joi, 11:52
joi, 11:52
Afaceri de la zero. Nicoleta Toma şi familia ei pun motivele tradiţionale pe un întreg portofoliu de obiecte de decor din ceramică şi lemn, care le-au adus afaceri de 10.000 de euro în 2021
joi, 00:06
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Garderoba la raport – şifonier sau dressing? De ce?
CUM SĂ LOCUIEŞTI MAI BINE? Garderoba la raport – şifonier sau dressing? De ce? miercuri, 18:15
miercuri, 18:15
Ce se întâmplă cu brandul de magazine de bricolaj Ambient, după ce compania a intrat în faliment?
Ce se întâmplă cu brandul de magazine de bricolaj Ambient, după ce compania a intrat în faliment? miercuri, 11:04
miercuri, 11:04
Afaceri de la zero. Ana Tărnăuceanu confecţionează accesorii din piele reciclată şi vegană şi le vinde sub eticheta Huna. În 2021, încasările ei au ajuns la 11.000 de euro
miercuri, 00:05
Ana Maria Cojocaru, PORR Construct: Vedem pentru industria noastră şi multe oportunităţi, prin programele de dezvoltare a infrastructurii finanţate prin PNRR. România este una dintre ţările-cheie din portofoliul PORR, alături de Austria, Germania, Elveţia, Polonia, Cehia şi Slovacia
Ana Maria Cojocaru, PORR Construct: Vedem pentru industria noastră şi multe oportunităţi, prin programele de dezvoltare a infrastructurii finanţate prin PNRR. România este una dintre ţările-cheie din portofoliul PORR, alături de Austria, Germania, Elveţia, Polonia, Cehia şi Slovacia 11 ian 2022
11 ian 2022
Sorin Suciu, Raiffeisen Bank: Rezolvarea centurilor ocolitoare ar trebui să fie o prioritate pentru decongestionarea traficului din oraşe. O bună tranziţie către conceptul de „oraşe verzi“ ar trebui să ia în calcul şi digitalizarea tuturor serviciilor publice
Sorin Suciu, Raiffeisen Bank: Rezolvarea centurilor ocolitoare ar trebui să fie o prioritate pentru decongestionarea traficului din oraşe. O bună tranziţie către conceptul de „oraşe verzi“ ar trebui să ia în calcul şi digitalizarea tuturor serviciilor publice 11 ian 2022
11 ian 2022
Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin: Cred că în următorii zece ani, la nivelul întregii pieţe de bricolaj, ar putea apărea circa 100 de magazine noi în plus, inclusiv cu suprafeţe mai mici în mediul urban
Frédéric Lamy, CEO Leroy Merlin: Cred că în următorii zece ani, la nivelul întregii pieţe de bricolaj, ar putea apărea circa 100 de magazine noi în plus, inclusiv cu suprafeţe mai mici în mediul urban 11 ian 2022
11 ian 2022
PORR Construct: Vedem multe oportunităţi, prin programele de dezvoltare a infrastructurii finanţate prin PNRR
PORR Construct: Vedem multe oportunităţi, prin programele de dezvoltare a infrastructurii finanţate prin PNRR 11 ian 2022
11 ian 2022
Afaceri de la zero. Claudia Ciontu a gândit Plăiuţ, un ghid turistic pentru copii, unde a adunat 30 de destinaţii din România, şi a vândut în jumătate de an peste 500 de exemplare
11 ian 2022

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.