Eveniment

Companiile si autoritatile publice primesc 800 mil. euro de la UE pentru competitivitate

Companiile si autoritatile publice primesc 800 mil. euro de la UE pentru competitivitate

Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor: Absorbtia fondurilor comunitare este indispensabila pentru dezvoltarea economiei si pentru aprecierea leului, pe care mizam in continuare. Aprecierea leului va ajuta si la reducerea inflatiei.

11.03.2008, 20:36 16

Anul acesta ar putea fi aprobate proiecte in valoare de 800 de milioane de euro pentru atragerea de fonduri structurale europene, in cadrul unui program cu disponibilitati totale de peste trei miliarde de euro, spune Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor.
Finantele au lansat ieri programul operational sectorial pentru cresterea competitivitatii economice, adresat in principal IMM-urilor, cu fonduri totale de peste 3 mld. euro.
"Programul operational sectorial pune la dispozitia beneficiarilor peste trei miliarde de euro, din care 85%, adica 2,5 miliarde, reprezinta contributia Uniunii Europene si restul cofinantari de la bugetul de stat si bugetele locale", a declarat ieri Varujan Vosganian. "Obiectivul pentru anul acesta este sa avem proiecte aprobate in valoare de 800 de milioane de euro, pentru a incepe efectiv absorbtia inca din 2008", a adaugat el.
De ce nu a debutat pana acum programul de absorbtie a fondurilor structurale? "Pana acum am derulat un program de pregatire a documentatiei pentru pregatirea aplicatiilor la programul operational sectorial", explica Anton Anton, presedintele Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica, prezent la lansarea programului de catre Finante.
Fondurile europene vor stimula cresterea productivitatii, a spus ministrul finantelor, ca si aprecierea leului si cresterea economica.
"Avem in vedere o crestere a productivitatii de cel putin 5,5% pe an, in medie, pana in 2015, pentru a ajunge atunci la 55% din media europeana", a afirmat Vosganian.
"Absorbtia fondurilor comunitare este indispensabila pentru dezvoltarea economiei si pentru aprecierea leului, pe care mizam in continuare. Aprecierea leului va ajuta si la reducerea inflatiei", a declarat ministrul.
El a estimat ca Produsul Intern Brut pe cap de locuitor ar putea atinge in 2020 nivelul de 20.000 de euro. Spre comparatie, media europeana a PIB pe locuitor a fost anul trecut de aproape 25.000 de euro.
De asemenea, absorbtia fondurilor comunitare presupune cresterea competitivitatii economiei, a continuat Vosganian, adica si corectarea deficitului comercial si a deficitului de cont curent. El a precizat ca obiectivul pe termen mediu al Guvernului este reducerea deficitului de cont curent sub 10% din PIB in 2011, fata de 13,9% din PIB anul trecut.
Programul lansat ieri are patru domenii in care UE asigura finantari nerambursabile: productie si servicii (mai ales industrie si constructii), cercetare si inovare, IT&C si eficienta energetica. Spre exemplu, IMM-urile care vor finantari nerambursabile de pana la 250.000 de euro pentru a face investitii in productie trebuie sa se adreseze cu proiectul de finantat Ministerului pentru IMM-uri, Comert, Turism si Profesii Liberale (www. mimmctpl.ro), la Directia pentru Gestionarea Fondurilor Comunitare, care este organismul intermediar pentru IMM-uri.
"IMM-urile sunt pregatite sa acceseze aceste finantari. Suma de un miliard de euro pana in 2013 este 'piece of cake' (o sarcina usoara, n. red.) pentru noi", a declarat Ovidiu Silaghi, ministrul pentru IMM-uri, comert, turism si profesii liberale.
El a amintit ca IMM-urile produc 70% din Produsul Intern Brut si sunt majoritare in exporturile romanesti.
Finantarea nerambursabila acopera pana la 50% sau chiar 70% din cheltuielile eligibile, in functie de dimensiunea companiei care aplica pentru asemenea fonduri si de zona din care aceasta provine.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO