Eveniment

Cod roşu de intervenţie în Suceava: şapte persoane, între care doi copii, rănite într-un accident auto

Cod roşu de intervenţie în Suceava: şapte persoane,...

Autor: Tibi Bujdei

06.01.2017, 16:28 135

Potrivit purtătorului de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuţ Epureanu, autoturism circula, vineri, pe DN2 dinspre Suceava spre Rădăuţi, iar în zona localităţii Dărmăneşti şoferul maşinii a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi autoturismul a pătruns pe contrasens intrând în coliziune frontală cu un microbuz de transport persoane. El a arătat şase persoane din microbuz, respectiv şoferul şi cinci pasageri, precum şi conducătorul autoturismului au fost răniţi uşor, fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.

Circulaţia în zona respectivă s-a realizat alternativ pe câte un sens de mers, pentru o perioadă de aproximativ 30 de minute.

Epureanu a precizat că şoferii celor două maşini implicate în accidentul rutier au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru amândoi, iar în acest caz a fost deschis un dosar penal pentru vătămare din culpă.

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, a declarat că în urma accidentului rutier şase dintre răniţi proveneau din microbuz, iar unul dintr-un alt autoturism implicat, iar toţi şapte au fost transportaţi la spital pentru investigaţii suplimentare, având la o primă evaluare leziuni minore.

În acest caz ISU Suceava a declanşat codul roşu de intervenţie fiind trimise în zonă cinci ambulanţe, două ale SAJ Suceava şi trei ambulanţe SMURD, din care o autospecială de transport victime multiple, dar şi două autospeciale cu accesorii de descarcerare.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO