Eveniment

Bulgarii au ajuns să îşi vândă grâul prin portul Constanţa

Mediafax Foto

Mediafax Foto

Autor: Gabriel Razi

22.07.2014, 00:05 1228

Traderii multinaţionali cumpără grâu din Bulgaria şi îl transportă în portul Constanţa pentru a-l exporta către destinaţiile finale, printre care şi Egipt, în condiţiile în care portul din Varna nu are capacităţi suficiente pentru a face faţă fluxului de marfă de la sud de Dunăre, a declarat pentru ZF Angel Vukodinov, vicepreşedintele celei mai mari organizaţii de fermieri din Bulgaria.

„Portul nostru din Varna nu are suficientă capacitate aşa ca marfa este transportată la Constanţa pentru a fi exportată pentru că acest port este mult mai modern. Situaţia este bună pentru că avem acces la pieţe de export, dar poate aude şi guvernul nostru şi ne modernizează portul să facem şi noi export direct“, a spus Vukodinov.

Informaţiile arată importanţa strategică a portului Constanţa, o poartă de export a cerealelor prin care au circulat 15 milioane de tone anul trecut. Portul Constanţa se află în centrul unei dispute după ce guvernul şi autorităţile locale au propus ca ministerul transporturilor să nu mai deţină o participaţie majoritară, iar consiliul local să şi-o majoreze la 33%. În consecinţă, 300 de angajaţi ai portului au declanşat un protest în urmă cu o lună.

Grâul bulgăresc ar fi transportat în România, încărcat pe vase în portul Constanţa şi livrat în Egipt, scrie cotidianul bulgăresc Standard News, care citează surse din piaţă.

Publicaţia nu precizează dacă grâul recoltat de bulgari este exportat prin Constanţa cu originea sa reală sau ca marfă românească.  Informaţii similare privind exportul de grâu bulgăresc ca având origine românească au circulat şi anul trecut în mediul public atât în Bulgaria cât şi în România.

În ultimele două sezoane comerciale, 2012/2013 şi 2013/2014, România a importat câte circa 450.000 de tone de grâu bulgăresc, ceea ce înseamnă 9% din producţia acestei ţări.

Traderii multinaţionali au câştigat licitaţii în Egipt pentru a livra 660.000 de tone de grâu românesc din noua recoltă în lunile iulie şi august.

Grâul bulgăresc nu are acces la licitaţiile din Egipt, cel mai mare importator la nivel mondial, pentru că marfa de la sud de Dunăre nu a fost înregistrată şi acceptată de achizitorul de stat egiptean GASC.

„Traderii au încercat să ne ofere preţuri mici acum dar cred că situaţia va reveni către un preţ normal în curând. Preţul grâului bulgăresc este acum aproximativ 150 euro/tonă“, spune Vukodinov.

Fermierul mai spune că ploile au afectat calitatea grâului din Bulgaria dar că situaţia nu este îngrijorătoare în condiţiile în care o bună parte din producători au reuşit să recolteze până când ploile să ajungă să aibă un impact semnificativ. „Estimez că 60% din grâul bulgăresc este de o calitate foarte bună“, spune Angel Vukodinov.

Recolta bulgărească de grâu este prognozată la 5 milioane de tone, un nivel similar cu cel de anul trecut. România va recolta între 7,6 şi 8,3 milioane de tone de grâu, iar împreună cele două ţări reprezintă un pol de producţie cel puţin 13 milioane de tone de grâu la Marea Neagră.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO