Anul 2015 se încheie cu o tensiune uriaşă pe două pieţe strâns reglementate, dominate de capitalul străin şi care ar fi trebuit teoretic să fie la adăpost de proteste în stradă şi nemulţumiri aduse în piaţa publică cu claxoane: piaţa bancară şi a asigurărilor.
De unde au pornit aceste nemulţumiri, cine şi ce interese are, ce riscuri poate aduce aplicarea unor legi cum este cea a dării în plată al cărei impact poate că a fost insuficient dezbătut, dacă au dreptate sau nu transportatorii nemulţumiţi de tarifele asigurătorilor, se poate discuta.
Cu ce rămânem însă este scoaterea la suprafaţă a unor tensiuni care s-au format între industrii întregi şi consumatori, ceea ce nu poate fi contestat.
Situaţia este de aşa natură încât pornind de la faptul că în aceste sectoare capitalul străin are o poziţie dominantă, orice alte tensiuni care vor apărea pe alte pieţe şi care vor opune tot consumatori locali versus investitori străini pot risca să degenereze în discuţii politice. Nu mai este mult şi aceste situaţii trebuie preîntâmpinate.
Pe de altă parte, o tendinţă a anului 2015 este venirea în prim-plan în jocul deciziilor din România a reprezentanţilor Parlamentului. Blamaţi aşa cum sunt, mulţi incompetenţi sau rău-intenţionaţi, cu un bun procent acuzaţi în justiţie pentru diverse fapte, membrii instituţiei cu unul din cele mai reduse grade de încredere din România încep să mişte. Şi trebuie spus că au legitimitatea de partea lor. Au voturile în spate. Iar dacă astăzi este contestată în bloc legitimitatea lor, este foarte bine, dar cu ce vii în loc?
În general, după ’89, oamenii competenţi ai României au fugit de politică, iar dacă au rămas în zona publică, s-au refugiat în poziţii cvasipublice unde să aibă controlul şi unde, pe drept cuvânt, au şi construit instituţii solide.
Tensiunile de pe cele două pieţe, unde pe neaşteptate s-au ridicat parlamentarii contra unor instituţii de reglementare şi supraveghere, iar acestea din urmă se bucură de mult mai multă credibilitate şi forţă în opinia publică, arată însă cât de distorsionate sunt democraţia şi societatea românească.
În loc să avem seniorii industriei financiare, oameni cu experienţă şi probitate profesională în Parlament, la conducerea unor comisii care cu adevărat să aibă forţa de propune sau amenda legi pentru dezvoltarea echilibrată a sectorului financiar, vital pentru economie, avem o situaţie viciată, în care seniorii sunt executivi şi trebuie să raporteze fie unor veleitari, fie unor specialişti încă insuficient de experimentaţi.
Când vezi în Congresul SUA sau în Parlamentul Angliei prestanţa şi pregătirea parlamentarilor în faţa cărora vin să răspundă la întrebări şefi de mari companii sau bănci atunci ai explicaţia funcţionării unor instituţii la niveluri înalte de eficienţă. La noi, cei mai buni finanţişti vor în boardurile sau în executivul instituţiilor de supraveghere a pieţelor financiare şi atunci cine rămâne să facă legile financiare în Parlament? Inginerii constructori sau specialiştii în agronomie.
Este timpul unei maturizări a democraţiei româneşti şi al asumării de către cei mai buni oameni a rolului lor de a trasa matricea şi de a construi în mod competent mecanismele de funcţionare nu numai ale sectorului bancar, de asigurări, dar şi în alte industrii. Iar aceasta se poate face numai în Parlament.
Generaţia care a luat puterea în economie în anii ’90 este chemată astăzi să vegheze la construcţia unei legislaţii echilibrate, care să stăvilească interesele de grup şi să facă instituţiile aflate sub control parlamentar să funcţioneze eficient. Dar să îşi asume acest rol, nu să stea pe margine.
Dacă vii să repari la nesfârşit „ce strică“ alţii care „nu înţeleg“, „sunt populişti“, ce rezolvi? Unde ajungi cu învinuirile? Cum să „corectezi“ legi întregi? E un drum pe care nu ajungi nicăieri.
