Eveniment

Asigurătorii: Românii s-au obişnuit că serviciile medicale sunt „gratis“, de aceea nu au asigurări private

Românii s-au obişnuit că serviciile medicale trebuie să fie „gratis”, de aceea, deşi şi-ar dori să beneficieze de asigurare de sănătate privată, puţin ajung să şi aibă una, au spus ieri asigurătorii în cadrul evenimentului „Mediafax Talks - Sistemul medical privat al României: piaţa asigurărilor de sănătate”.

„Cred că sistemul privat a dovedit că poate să rezolve multe dintre problemele pacienţilor. Din păcate, este un sistem care nu are porţile 100% deschise pentru toată lumea. Sistemul privat a fost motorul calităţii în sistemul de sănătate. Românul a fost obişnuit cu ideea că serviciile medicale ar trebui să fie gratis, lucru total fals, inclusiv în economiile foarte solide“, a declarat Cristian Sas, directorul unei companii de asigurări private.

Potrivit asigurătorilor de sănătate privaţi, angajaţii din domeniul corporate sunt cei care beneficiază cel mai mult de o astfel de asigurare privată.

„Oamenii declară că ar vrea sisteme private de sănătate, dar cred că este un produs mai mult aspiraţional decât unul de masă şi este unul corporate într-o măsură covârşitoare. Angajatorii, ca politici de fidelizare a angajatului, folosesc şi asigurarea privată alături de abonament ca o variantă complementară. Cu siguranţă, un angajat care primeşte în ofertă şi un abonament, la un salariu comparativ, va lua în calcul acel abonament sau asigurarea de sănătate pe care o primeşte ca un beneficiu“, a adăugat Cristian Sas.

Sistemul privat din România a crescut acolo unde sistemul public de sănătate nu a reuşit să ajungă, spun asigurătorii, însă cele două sectoare ar trebui să lucreze împreună.

„Sistemul privat din România s-a dezvoltat pe anumite nişe unde sistemul public i-a permis de-a lungul anilor şi nu a fost o dezvoltare structurală pe baza unei acoperiri. Sistemul privat este sinergetic cu cel public şi acoperă o altă nevoie socială. Asta se întâmplă peste tot. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ele ar trebui să meargă mână în mână pentru că, în final, ele servesc aceluiaşi scop: acces mai bun şi servicii de calitate. De multe ori, statul este atât de preocupat de potenţialul profit al privatului, încât nu vede lipsa de performanţă a sistemului public. Printr-un pachet unitar de legi, serviciile publice ar trebui puse pe picior de egalitate, din punctul de vedere al accesului şi calităţii, astfel încât nu se va face decât o scădere de costuri prin competiţie şi o creştere de calitate către asigurat“, a explicat Radu Gorduza, directorul unei clinici private.

 

În cinci ani, contractele dintre CNAS şi clinicile private au crescut de patru ori

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a anunţat, în cadrul Mediafax Talks, că numărul contractelor dintre CNAS şi clinicile private s-a mărit de mai bine de patru ori, ceea ce demeonstrează că cele două sectoare încep să colaboreze în beneficiul pacientului.

„Dacă în 2011 Casele de Asigurări aveau 72 de contracte cu unităţile sanitare private, în 2016 numărul acestora a ajuns la 299, iar valoarea contractelor la peste 474 de milioane de lei. Chiar dacă serviciile private reprezintă o concurenţă pentru sectorul privat, este bine pentru că astfel obligă reciproc la creşterea calităţii actului medical. (...) De multe ori, cetăţenii cu veniturile cele mai mici sunt cei care acţionează cel mai repede serviciile“, a declarat Augustus Costache, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS). Reprezentanţii unităţilor sanitare spitale spun că sistemul medical are nevoie de banii privaţi din cauza dezechilibrului dintre cât se produce şi cât se consumă.

„Dacă stăm să ne gândim la cât producem şi la cât consumăm, profitul este cel care, la nivel de familie, ne permite să ne luăm o vacanţă sau să schimbăm o bicicletă. În materie de profit în servicii medicale, aş vrea să spun că dacă serviciile medicale ar costa la fel, atât în privat cât şi în public, profitul înseamnă eficienţă crescută în partea privatului în comparaţie cu sectorul public. Practic, pentru acelaşi preţ plătit de către pacient, profitul definitiv arată gradul de eficienţă crescută a privatului. Noi suntem, în România, 19 milioane, dintre care, 4 mi­lioane sunt plătitori de taxe. Avem 5 milioane de pensionari. Asta înseamnă că fiecare plătitor de taxe susţine 1,2 pensionari din România. Suntem pe ultimul loc în Europa. Sistemul, în momentul de faţă, cheltuie mai mult decât este capabil să colecteze şi să producă, de ceea avem nevoie de banii privaţi din sistem“, a explicat Radu Gorguza, directorul unei clinici private.

În cadrul evenimentului „Mediafax Talks - Sistemul medical privat al României: piaţa asigurărilor de sănătate“, care a avut ieri, s-a dezbătut problema accesului pacientului român la o asigurare privată de sănătate care să îi sporească şansele de vindecare.

 

Pe ultimul loc

„Noi suntem în România 19 milioane, dintre care 4 milioane sunt plătitori de taxe. Avem cinci milioane de pensionari. Asta înseamnă că fiecare plătitor de taxe susţine 1,2 pensionari din România. Suntem pe ultimul loc în Europa.“

 
AFACERI DE LA ZERO
Linkuri utile

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.zf.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi in această pagină.