♦ Segezha Packaging furnizează ambalaje din hârtie către cinci sectoare - materiale de construcţii, segmentul alimentar, industria chimică, produse agricole şi reciclare.
Producătorul de ambalaje din hârtie Segezha Packaging a trecut de la profit la pierdere în 2022, însă şi-a majorat afacerile cu 31%, până 102,6 milioane de lei, iar pentru 2023 vizează o creştere de 10%. Din totalul veniturilor raportate pentru anul trecut, aproape 20% au fost obţinute din exporturi.
„Pentru acest an, cele mai mari provocări sunt creşterea cotei de piaţă în România, Bulgaria şi ţările ex-iugoslave, corelarea creşterii preţurilor materiilor prime cu preţurile de vânzare şi asigurarea personalului calificat pentru activităţile operaţionale“, a spus Cristian Banarie, directorul fabricii.