Companii

Din culisele unei investiţii de 28 mil. euro. Ovidius Hospital Clinic din Constanţa a construit în 15 luni un spital cu 86 de paturi dedicat oncologiei şi bolilor de inimă

Noul spital are 86 de paturi pe mai multe secţii medicale, iar în total OCH a ajuns la 154 de paturi cumulate în cele două unităţi pe care le deţine în zona Dobrogei.

Noul spital are 86 de paturi pe mai multe secţii medicale, iar în total OCH a ajuns la 154 de paturi cumulate în cele două unităţi pe care le deţine în zona Dobrogei.

Autor: Georgiana Mihalache

07.04.2023, 17:40 235

Noul spital Ovidius Hospital Clinic (OCH) este legat de unitatea pe care o are deja în oraşul Ovidiu din Constanţa Suprafaţa spitalului nou este de 7.000 mp. Siemens Healthineers, companie specializată în domeniul tehnologiei medicale, a deschis în cadrul OCH primul centru de referinţă şi training al companiei în România.

Aparatură de ultimă gene­raţie, medici specialişti, o parte chiar reîntorşi din străinătate, centru de ra­dio­terapie şi primul centru de referinţă din România al celui mai mare jucător din piaţa tehnologiilor medicale – Siemens Healthineers. Astfel poate fi sintetizată investiţia de 28 mil. euro realizată în 15 luni de către Ovidius Clinical Hospital (OCH), cel mai mare spital privat din sud-estul ţării, în oraşul Ovidiu din Con­stanţa. Circa 36% din paci­enţii oncologici din Con­stan­ţa pleacă spre alte cen­tre din ţară pentru trata­ment, astfel că OCH se aş­teap­tă ca noul spital să ţină şi pacienţii acasă, alături de medicii care s-au întors din străi­nătate să lucreze în noua unitate medicală.

Circa 200 de membri în echipă ar urma să aducă noul spital, în plus faţă de cei 400-500 de angajaţi deja existenţi, iar la nivel de business, noul spital ar putea aduce 20-30% la cifra de afaceri actuală, din datele reprezentanţi­lor OCH. La o cifră to­ta­lă de afaceri de 70 mil. lei în 2022, acest lucru înseamnă 15-20 mil. lei. Noul spital are 86 de paturi pe mai multe secţii medicale, iar în total OCH a ajuns la 154 de paturi cumulate în cele două unităţi pe care le deţine în zona Dobrogei.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO