Companii

Cum s-a schimbat fata industriei farma: Doar unu din zece reprezentanti medicali mai ia bonusuri in acest an, dar si acestea sunt de trei, patru ori mai mici

Cum s-a schimbat fata industriei farma: Doar unu din zece reprezentanti medicali mai ia bonusuri in acest an, dar si acestea sunt de trei, patru ori mai mici

In timp ce un medic rezident are un salariu de cateva sute de lei, un reprezentant medical poate sa castige lunar 1.000 de euro

22.10.2009, 00:00 1240

Astfel sintetizeaza Daniel, 30 de ani, absolvent al Facultatiide Medicina, situatia actuala a "veniturilor" din industriafarmaceutica, una dintre pietele mai putin afectate de criza. Ellucreaza de aproape patru ani la o companie farmaceutica din top20.

Asemenea lui, majoritatea reprezentantilor medicali isi vad acumveniturile serios diminuate in conditiile in care piatafarmaceutica a intrat pe o panta descrescatoare la jumatateaanului. Dar daca, pe de o parte, bonusurile sunt departe de nivelulanului trecut, pe de alta parte nici cei care se califica pentru unbonus nu mai sunt la fel de multi. Numarul reprezentantilormedicali care obtin bonusuri anul acesta este de trei ori mai mic comparativ cu 2008, in conditiile in care situatia dificiladin industrie ii impiedica pe multi sa-si atinga tintele de vanzaristabilite la inceputul anului.

"A scazut numarul celor care se califica pentru bonusuri la nici10% anul acesta. In 2008 aproximativ 30-50% din reprezentantiimedicali se incadrau", a spus Marius Saulea, national sales manageral companiei Egis Pharmaceuticals Romania.

Companiile farmaceutice angajeaza reprezentanti medicali pentrupromovarea produselor catre medici de obicei din randulabsolventilor de medicina, iar pachetul salarial este formatdintr-un venit fix la care se adauga bonusurile in functie devanzari. In cadrul companiilor la care salariul de baza este foartemic se putea ajunge anul trecut la o dublare prin bonusuri. Pentrualte companii, bonusurile puteau ajunge la nivelul unui salariu sauun salariu si jumatate intr-un interval de trei luni. O companie detalie medie are 40-50 de reprezentanti medicali, in timp cereprezentantele marilor grupuri au peste 100 de oameni pe acestepozitii.

Salarii de peste 700 de euro

O alta tendinta de pe piata muncii in industria farmaceuticaeste ca angajatorii sa mareasca salariile fixe astfel incat sacompenseze partial lipsa bonusurilor. In medie cresterea a fost de100-150 de euro pe partea de baza.

"Situatia este complicata. Bugetele au fost stabilite in functiede evolutia pietei, care acum este in scadere. Noi incercam sacompensam partea de bonusare mai mica prin salarii de baza maimari", a spus Mariana Wencz, director general al GlenmarkRomania.

Compania are 38 de reprezentanti medicali si spune ca detine oforta medie de promovare, iar pentru ca a intrat pe piata localarecent are o politica de promovare mai agresiva decat producatoriimari. "De obicei bonusurile de vanzari se dau la patru luni, iar60-70% din reprezentantii medicali sunt eligibili la bonusuri", maispune Mariana Wencz.

Bonusurile variaza in functie de tipul de produse dinportofoliul. Pentru producatorii de medicamente originale,bonusurile sunt de 30% din venitul lunar. Iar pentru cele generice,acestea ajung la 50% din venitul lunar. La nivel de piata, MarianaWencz spune ca salariul mediu net fara bonusuri al unuireprezentant medical este de 700 de euro.

Mai putina fluctuatie in industrie

"Se observa mai putina fluctuatie a personalului in industriafarmaceutica. Producatorii, in special cei de generice, nu aureusit in ultimul timp sa-si atinga obiectivele, astfel ca si-auredimensionat forta de vanzari. Lucrurile nu au mai fost asa de rozca in alte vremuri", spune Mariana Wencz.

Cu alte cuvinte, in piata farmaceutica se mai fac angajari, darnu ca pe vremuri. "In ultima perioada se merge pe recomandari si penetworking, astfel ca se apeleaza mai putin la firme de recrutare.Se incearca o mentinere a oamenilor sau in cazul in care suntplecari nu se mai fac angajari pentru pozitiile respective", a spusMihaela Damian, managing partner al companiei de executive searchStanton Chase. Firma deruleaza impreuna cu Wilson Learningexercitii de evaluare a competentelor pentru industriafarmaceutica.

In ultimii ani tot mai multi absolventi de medicina renuntau lao cariera medicala pentru a castiga mai multi bani in domeniulprivat. Ei pot ajunge si la venituri lunare de 4.000 de euro, lacare se adauga oportunitati de promovare in interiorul companiei siin afara. In domeniul sanitar, medicii rezidenti au un salariu decateva sute de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO