Companii

Consumul încotro: Declinul în volume s-a redus în luna aprilie, semn că temperarea inflaţiei îi face pe români mai dispuşi să cumpere bunuri de larg consum

Consumul încotro: Declinul în volume s-a redus în luna...

Autor: Cristina Roşca

01.07.2023, 12:40 779

Vânzările de bunuri de larg consum au crescut cu 18,4% în aprilie 2023 versus aceeaşi perioadă din anul anterior, avansul fiind susţinut exclusiv din scumpiri Mai exact, preţurile au crescut cu 20,2%, în timp ce în volume a existat un declin de 1,9%, conform datelor companiei de cercetare de piaţă Nielsen IQ Totuşi, este interesant de remarcat că, treptat, scăderea vânzărilor în volum – cea care indică de fapt apetitul de consum – se temperează.

Vânzările în tot comerţul FMCG au crescut cu 18,4% în perioada ianuarie-aprilie 2023 (avans similar cu cel din aprilie), însă ritmul variază puternic de la un format la altul. Astfel, magazinele de tip minimarket (cele cu o suprafaţă mai mică de 400 mp) anunţă un avans de 26%, urmate îndeaproape de magazine de tip discount (25,5%). Pe poziţiile următoare sunt supermarketurile, magazinele tradiţionale, hipermarketurile şi abia apoi vin magazinele din benzinării, acestea din urmă având o creştere de 11,4% a vânzărilor în primele patru luni din an versus aceeaşi perioadă din anul anterior.

Este interesant avansul rapid al vânzărilor din magazinele mici, acestea fiind avantajate mai ales de faptul că sunt poziţionate în proximitate, fie aproape de casele oamenilor, fie aproape de birouri, fie în drumul consumatorilor către oriunde. Totuşi, acestea sunt cunoscute pentru faptul că nu au o politică axată pe preţ, mai exact nu au cele mai mici preţuri.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO