Business Internaţional

Un grup de insule izolate din Oceanul Pacific a devenit primul teritoriu care foloseşte exclusiv energie solară

Un grup de insule izolate din Oceanul Pacific a devenit primul teritoriu care foloseşte exclusiv energie solară

Autor: Radu Bostan

07.11.2012, 18:25 1233

Tokelau, un grup de trei insule minuscule situate în Oceanul Pacific la jumătatea distanţei dintre Noua Zeelandă şi statul american Hawaii, a devenit primul teritoriu din lume care îşi acoperă necesarul de electricitate în întregime din energia solară, scrie AFP.

Înainte de finalizarea reţelei de panouri solare, cei 1.400 de locuitori ai insulelor erau dependenţi de energia produsă în generatoare pe bază de motorină. Cum Tokelau se află la peste 3.000 km de Noua Zeelandă, transportul celor aproape 2.000 de barili de combustibil utilizaţi anual costa teritoriul peste 800.000 de dolari americani pe an.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO