Preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen a anunţat că Bruxelles-ul va începe de săptămâna aceasta să deblocheze fonduri europene de până la 137 miliarde euro destinate Poloniei, cea mai mare economie est-europeană, scrie AFP. Ea a lăudat eforturile noului guvern de la Varşovia de a reinstaura statul de drept după ani de conducere populistă.
Anunţul demonstrează încrederea de care se bucură noul premier, experimentatul proeuropean Donald Tusk, a cărui coaliţie a câştigat alegerile din octombrie cu promisiunea de a îmbunătăţi relaţiile cu UE şi de a redeschide accesul la fonduri europene vitale dezvoltării.
Acestea au fost îngheţate de Comisie ca reacţie la încercările fostei guvernări de a şubrezi instituţiile care garantează democraţia. Suma pe care o poate primi Polonia este echivalentă cu o cincime din PIB-ul ei.