Business Internaţional

Trei bănci sunt interesate de divizia poloneză a Millennium

Autor: Paul Comşa

21.09.2011, 00:03 265

Millennium Banco Comercial Portugues (BcP), una dintre marile instituţii de credit din Portugalia, a primit trei oferte pentru achiziţionarea pachetului majoritar de acţiuni la divizia sa din Polonia, Bank Millennium. Acţiunile sunt evaluate la aproximativ 800 mil. euro.

Cele trei bănci interesate de a cumpăra participaţia de 65,5% sunt francezii de la BNP Paribas şi doi dintre cei mai mari creditori polonezi: PKO şi Pekao, scrie agenţia de presă Thomson Reuters.

"În acest moment trei posibili cumpărători au trimis oferte pentru a achiziţiona filiala din Polonia, dar care nu au fost încă analizate şi mai sunt şi alte instituţii care şi-au manifestat ver­bal interesul", a afirmat un purtător de cuvânt al Millennium.

Banca spaniolă San­tander, grupul bancar italian Intesa Sanpaolo şi Sberbank, cea mai mare instituţie de credit din Rusia, se mai află pe lista cu potenţiali cumpărători ai Bank Millennium sau ai rivalei mai mici Kredyt Bank, scoasă la vânzare de grupul belgian KBC.

Deşi testele de stres efectuate la nivelul Uniunii Europene au demonstrat că băncile portugheze au suficient capital pentru a rezista unei recesiuni, Millennium a hotărât în iulie să vândă filiala din Polonia pentru a-şi consolida capitalul. În plus, noua strategie a BcP vizează extinderea reţelei în Portugalia, Africa, Asia şi Brazilia, pieţele europene nemaireprezentând operaţiuni de bază. BcP deţine în România Millennium Bank, o filială în care au investit peste 100 de milioane de euro, dar care continuă să raporteze pierderi.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO