Business Internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Ştiri pe scurt business internaţional

Autor: Catalina Apostoiu, Mihai Draghici - Mediafax

07.06.2011, 23:32 44

Austan Goolsbee, consilier al preşedinteluiamerican Barack Obama pe probleme economice, a anunţat că renunţăla această poziţie, marcând retragerea unuia dintre principaliiconsilieri ai preşedintelui într-o perioadă în care apar noi semnede slăbiciune în cadrul economiei Statelor Unite, scrie agenţia depresă Thomson Reuters.

Comisia Europeană urmează să aprobe în aceastăsăptămână integrarea Croaţiei în cadrul UE, data ţintă de aderarefiind stabilită de această ţară pentru 1 iulie 2013, scrieFinancial Times.

Arabia Saudită şi-a majorat discret producţiade ţiţei înaintea reuniunii de astăzi a ţărilor OPEC, semn căautorităţile din această ţară încearcă să aducă preţurilepetrolului la niveluri mai confortabile pentru consumatori, scrieFinancial Times. Regatul şi-a majorat producţia cu aproximativ200.000 de barili pe zi în mai, urmând să o majoreze cu încă200.000-300.000 în această lună.

Compania britanică BP a semnalat că va începepregătirile de vânzare a unei părţi din participaţia sa în cadrulTNK-BP către grupul rus Rosneft în încercarea de a salva un acordmajor de cooperare cu compania petrolieră de stat, potrivit TheWall Street Journal.

Trei reactoare ale centralei de la Fukushimas-au confruntat cu topirea totală a miezului nuclear dupăaccidentul provocat de seismul şi cutremurul din 11 martie, aanunţat autoritatea niponă pentru urgenţe nucleare, citată de CNN.Anunţul nu modifică planurile de stabilizare a centralei nucleareFukushima Daiichi, precizează Agenţia.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO