Business Internaţional

Ruşii atacă Odesa: Dronele ruseşti au lovit mai multe obiective militare din zonă

Ruşii atacă Odesa: Dronele ruseşti au lovit mai multe...

Autor: Cosmin Pirv

26.09.2022, 08:33 103

Două drone lansate de forţele ruseşti în regiunea ucraineană Odesa au lovit obiecte militare, potrivit Reuters.

Cele două drone au lovit obiective militare şi au provocat un incendiu şi detonarea de muniţie, a declarat luni comandamentul de sud al forţelor ucrainene.

„Ca urmare a unui incendiu pe scară largă şi a detonării de muniţie a fost organizată evacuarea populaţiei civile", a precizat comandamentul într-o declaraţie pe Telegram.

„Nu s-au înregistrat victime", se mai arată în declaraţie.

Duminică, forţele ucrainene au arătat că oraşul portuar Odesa, situat în sudul ţării, a fost atacat în cursul nopţii de drone de fabricaţie iraniană.

Acest lucru intervine după ce Ucraina a redus relaţiile diplomatice cu Iranul şi i-a retras acreditarea ambasadorului său din cauza deciziei Teheranului de a furniza arme forţelor ruse.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO