Business Internaţional

Primele cuvinte ale lui Anders Breivik după arestare au fost "Am terminat acum" - presă

28.07.2011, 12:34 368

Primele cuvinte ale lui Anders Behring Breivik în momentularestării sale după masacrul comis în insula Utoeya au fost "Amterminat", afirmă cotidianul norvegian Verdens Gang, citând surseneidentificate, relatează AFP.

"Am terminat acum", a spus Breivik, în vârstă de 32 de ani, înmomentul în care a fost preluat în custodia forţelor de ordine,după care a continuat să le vorbească poliţiştilor.
Poliţia nu a vrut să comenteze informaţia.

Forţele de ordine au relatat miercuri despre intervenţia dininsula Utoeya, afirmând că suspectul s-a predat fără să opunărezistenţă. La scurt timp după ce a ajuns pe insulă şi s-a apropiatde zona unde se afla atacatorul, echipa de intervenţie a strigat"Poliţia, suntem înarmaţi", a declarat Haavard Gaasbakk, liderulcomandoului.

În acel moment, Breivik a apărut în apropierea unei zoneîmpădurite, cu mâinile ridicate în aer şi neînarmat.
Conform cronologiei prezentate de poliţie, arestarea a avut loc laora locală 18.27, la o oră şi un minut după prima alertă transmisăpoliţiei locale şi la aproximativ 80 de minute după declanşareaatacului armat.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO